Gabriel, fundașul lui Arsenal Londra, s-a luptat în noaptea de marți spre miercuri cu hoții care au încercat să-l lase fără ceas, bani și mașină chiar în propriul garaj.

HotNews.roFoto: Hotnews

Fotbalistul brazilian se afla în mașina sa Mercedes împreună cu un prieten, ei fiind urmăriți de doi hoți până în garajul proprietății sale. Un al treilea bărbat aștepta la ușă pentru a se asigura că porțile rămân deschise până când infractorii ieșeau cu mașina.

Deși la început a părut că Gabriel este dispus să dea banii și ceasul pe care le avea la el, fotbalistul l-a lovit cu pumnul în plină figură pe unul dintre hoți. Infractorul a încercat să riposteze cu o bâtă, dar până la urmă el și ceilalți hoți au fugit de pe proprietatea jucătorului lui Arsenal.

La scurt timp după incident, poliția l-a identificat pe infractorul cu care s-a luptat Gabriel și l-a arestat. Cei doi complici ai bărbatului nu au fost încă prinși, conform The Sun.

Brazilianul Gabriel a fost transferat de Arsenal de la Lille în 2020 pentru 26 de milioane de euro.

Momentul în care Gabriel se luptă cu hoțul din garajul său: