Trupa rock Uriah Heep va marca jumătate de secol de existenţă printr-un turneu care va ajunge şi la Bucureşti în octombrie 2022. Primele 100 de bilete din fiecare categorie au preţ special şi vor fi puse în vânzare pe 2 decembrie.

HotNews.roFoto: Hotnews

Grupul britanic va cânta la Sala Palatului pe 27 octombrie 2022.

Evenimentul de la Bucureşti va avea loc în conformitate cu normele în vigoare la momentul respectiv, anunță organizatorii, citați de News.ro. Primele 100 de bilete din fiecare categorie au preţ special şi vor fi puse în vânzare pe 2 decembrie, la ora 11:00, în reţeaua iabilet.ro.

Trupa Uriah Heep a fost înfiinţată la Londra, în 1969, şi este considerată una dintre cele mai importante formaţii rock ale anilor `70.

De-a lungul anilor, Uriah Heep a susţinut concerte şi turnee în întreaga lume, a lansat 24 de albume de studio, iar cel mai recent este „Living The Dream”, apărut în 2018.

Printre piesele sale cele mai cunoscute se numără „Gypsy", „Easy Livin`", „July Morning" şi „Lady in Black", aceasta din urmă beneficiind de o variantă cântată împreună cu trupa românească Iris.

Uriah Heep a suferit numeroase schimbări de componenţă, iar în prezent chitaristul Mick Box este singurul membru activ din formula originală a trupei.