Bursa de Valori din New York a revenit luni pe creștere și a recâștigat o mare parte din terenul pierdut vineri în cea mai proastă sesiune a anului, în condițiile în care temerile legate de impactul noii variante Omicron au făcut ca indicii să scadă semnificativ, scrie AFP.

Wall StreetFoto: Vichaya Kiatying-Angsulee / Panthermedia / Profimedia Images

Potrivit rezultatelor finale la închidere, indicele Dow Jones a avansat cu 0,68% până la 35.135,94 puncte, după ce vineri a scăzut cu 2,53%.

Nasdaq-ul dominat de acțiunile pe tehnologie s-a apreciat cu 1,88%, până la 15.782,83 puncte, după o pierdere de 2,23%, în timp ce indicele mai larg S&P 500 a urcat cu 1,32%, până la 4.655,27 puncte, după o scădere de 2,27% vineri.

„Nu există niciun motiv de panică” în fața răspândirii noii variante de Covid-19, a declarat luni președintele american Joe Biden într-un discurs la Casa Albă.

Președintele a adăugat că va prezenta joi o strategie detaliată de luptă împotriva Covid-19 în timpul iernii, „nu cu închideri sau izolări, ci prin amplificarea vaccinării și a testelor”.