La începutul anului, când Guvernul PNL-USR-UDMR a făcut bugetul, a introdus o nouă anexă prin care se dădeau bani anumitor primării, în special ale PNL și USR. Acea anexă este 7/03. Întrebat dacă aceasta se va păstra în noul buget pe 2022, ministru propus al Finanțelor, Adrian Câciu, a spus că a fost o anomalie și că trebuie eliminată.

Adrian CaciuFoto: Hotnews

„Anexa 7/03 a fost o anomalie, iar anomaliile, ca în orice boală, trebuie să fie eliminate. Cred că legile bugetare anuale dar și legile fiscal bugetare care construiesc legea bugetului trebuie să fie respectate și să nu inventăm tot felul de artificii”, a spus Câciu.

El a continuat: Dacă avem de finanțat autorități locale, trebuie să o facem pe criterii obiective de necesitate pentru că scopul nu este să finanțezi doar de dragul finanțării, ci să aduci calitatea vieții mai bună către cetățeni.

În februarie, când se discuta bugetul pentru acest an, PSD a fost foarte supărat pe anexa nou introdusă. Membrii social-democrați au acuzat că majoritatea proiectelor respective sunt ale primăriilor PNL și USR. Supărarea lor era că nu există un criteriu după care se acordă sumele.

Au existat replici pe deoparte și de alta de unde a reieșit că „s-a întors roata”.

A fost rugat și Ministerul Finanțelor să dea explicații, pentru că cei de la PSD au dorit să știe cum au fost alese localitățile.

Secretarul de stat Lucian Heiuș a recunoscut că este o anexă nou introdusă.

„Nu știu ce culoare are fiecare primar, fiecare localitate. Sunt hunedorean. Județul Hunedoara nu e pe listă. Ministerul Finanțelor doar asigură sursele de finanțare pentru diversele obiective de investitii”, a spus Heiuș, precizând că Guvernul stabilește prioritățile în funcție de nevoia de finanțare a fiecărei zone.

El a mai adăugat: Eu vă înțeleg, am fost la fel ca dvs. în aceeași ipostază, și întrebam care sunt crieteriile pe baza cărora anumite investiții sunt sau nu finanțate.