Prin vizita pe care o va întreprinde la Moscova și în cadrul întâlnirii cu președintele rus, Vladimir Putin, în data de 8 decembrie, premierul grec Kyriakos Mitsotakis va încerca să rupă tradiția recentelor relații ruso-grecești, în care se spun multe de fiecare dată, dar, în final, nu se transpune nimic semnificativ în practică. Chiar dacă în condițiile actuale este dificil ca cele două părți să convină o nouă colaborare sau să realizeze vreun proiect important împreună, se pare însă că măcar vor fi evitate vorbele goale și găunoase, scrie Kathimerini, citat de Rador.

Kyriakos MitsotakisFoto: Flickr/ European People's Party

La Moscova se recunoaște că guvernul Mitsotakis și ministrul de externe Nikos Dendias pun în aplicare în mare măsură intenția declarată de a normaliza și apoi de a reîncălzi relațiile bilaterale, care au fost afectate în 2018 de expulzarea unor diplomați ruși și de declarațiile antirusești - pentru prima dată la un asemenea nivel de înverșunare - din partea oficialilor de atunci ai Ministerului Afacerilor Externe de la Atena.

Ulterior, întâlnirile succesive ale actualului ministru grec de externe, Nikos Dendias, cu omologul său rus, Serghei Lavrov, au reușit normalizarea relațiilor, lucru reflectat și de vizita și discuțiile avute anul acesta la Atena de premierul rus Mihail Mișustin de Ziua Independenței Greciei, precum și de apropiata vizită a premierului grec la Moscova, care inițial ar fi trebuit să aibă loc, într-o atmosferă festivă, cu prilejul paradei din 9 mai 2020 din Piața Roșie pentru celebrarea a 75 de ani de la victoria asupra naziștilor, dacă pandemia de coronavirus nu s-ar fi dovedit a fi un adversar mult mai dur pentru toți.

M. Mișustin, prin legăturile sale speciale cu Grecia, având în vedere și cele două vizite la Muntele Athos în calitate de prim-ministru al Rusiei, se dovedește a fi un interlocutor favorabil pentru Grecia și un bun canal de transmitere a unor mesaje către conducerea de vârf a Rusiei.

În calea relansării relațiilor greco-rusești se află însă o serie de „probleme spinoase”, dintre care cea mai mică este prăbușirea celei mai mare agenții turistice greco-ruse, Mouzenidis, după moartea prematură a fondatorului acesteia, care a lăsat în urmă datorii de zeci de milioane în ambele țări.

Partea rusă a cerut, mai intens decât de obicei, acoperirea de către statul grec a unei părți din aceste datorii, dar Atena, desigur, nu a fost de acord. Totuși, în cele din urmă, aceste datorii vor fi urmărite pentru că, după cum se știe, banii nu se evaporă, ci lasă urme.

Probleme mult mai grave însă pare să genereze ceea ce este descris în Rusia drept „virajul spre NATO” al Greciei, întrucât la Moscova pare să provoace nemulțumiri nu numai extinderea infrastructurii SUA pe teritoriul grec și includerea acestor infrastructuri în planurile declarate de „izolare a Rusiei”, ci și intensificarea retoricii de tipul unui nou război rece, cum s-a întâmplat, de exemplu, în declarația făcută recent în Estonia de ministrul grec al apărării naționale Nikos Panagiotopoulos.

Chiar dacă Atena răspunde că acțiunile sale nu sunt îndreptate împotriva Rusiei, este îndoielnic că acest răspuns este convingător pentru Kremlin, pentru că, în același timp, în ultimii ani s-au înmulțit în presa greacă articolele rusofobe, care reflectă parțial modul în care gândește elita din Grecia, care învinovățește Moscova pentru cooperarea în creștere cu Turcia și propune ca singură alternativă creșterea cooperării Greciei cu SUA-NATO, într-un moment în care relațiile Rusiei cu „Occidentul în ansamblu”, cum spun oficialii ruși, se află la un minim istoric.

La climatul negativ din ultimii ani a contribuit (și contribuie în continuare) așa-zisa autocefalie a Bisericii ucrainene și în special faptul că nu numai Patriarhul Ecumenic Bartolomeu s-a implicat în războiul civil din cadrul unei alte Biserici, luând partea uneia dintre facțiuni (și anume a facțiunii minoritare și pro-occidentale), ci și faptul că Biserica Greciei, finanțată de statul grec, împreună cu celelalte Patriarhii de limbă greacă, s-a grăbit să renunțe la promisiunile anterioare de neutralitate și să se identifice cu aceeași facțiune prooccidentală, a cărei susținere a devenit unul dintre obiectivele centrale ale politicii externe americane.

În ciuda tensiunii și rivalității fără precedent din relațiile Rusia-Occident, cu „pauze de conciliere” precum întâlnirea Biden-Putin, rămân nenumărate oportunități și domenii de dezvoltare a relațiilor greco-ruse în legătură cu care (și) Moscova speră că vor fi încurajate de apropiata vizită a lui Mitsotakis în Rusia.

Un capitol important pentru diplomația greacă este posibilitatea exploatării „punctelor de fricțiune” din ce în ce mai vizibile din relațiile ruso-turce care s-au dezvoltat extrem de mult în ultimii ani, reușind, grație „chimiei” personale dintre Putin – Erdogan, să lase deoparte nenumăratele disensiuni pe teme precum Siria, Caucaz, Ucraina etc.

și să se concentreze pe multe alte teme importante și reciproc avantajoase. Oportunitatea pentru Grecia pare să fie „bilateralizarea” din ce în ce mai evidentă a relațiilor Rusiei cu o serie de țări din UE și NATO, după „ruptura” cooperării cu organismele colective, cele mai importante exemple în acest sens fiind relațiile bilaterale cu Germania sau Ungaria și, bineînțeles, cu Turcia, dar și cu SUA, care, deși interzic chiar și prin lege celorlalți aliați să importe echipamente rusești, fac ele însele acest lucru atunci când este nevoie.

Așadar, Atena și Moscova par să dorească să-și îmbunătățească relațiile de cooperare. Prin urmare, rămâne de dat un răspuns la întrebarea tradițională: dacă și în ce măsură dorința lor este suficientă...