Presa americană a scris pe larg despre achitarea lui Kyle Rittenhouse, tânărul acuzat de uciderea a doi protestatari Black Lives Matter care l-au atacat în orașul Kenosha din Wisconsin în timpul protestelor violente de anul trecut, titlurile reflectând diviziunile puternice pe care le-a scos în evidență cazul, unul dintre cele mai controversate subiecte din Statele Unite.

Kyle Rittenhouse a fost achitat de toate acuzatiileFoto: Mark Hertzberg / Zuma Press / Profimedia Images

New York Times: Kyle Rittenhouse și Noua Eră a violenței politice

NYT face o amplă radiografie a cazului pornind de la întrebarea "ce l-a adus pe adolescent și pe mulți alții pe străzile din Kenosha, echipat pentru război?". Jurnaliștii de la această publicație amintesc și de evenimentele care au precedat incidentul mortal și cele care i-au urmat, afirmând că polarizarea extremă între cele două tabere politice din Statele Unite au dus la apariția unor mișcări radicale de ambele părți ale spectrului.

"Am intrat într-o nouă eră în care va exista mereu un inamic și cineva pregătit să îl confrunte. Este clar că ceea ce s-a întâmplat în Kenosha era mult mai mare decât clădirile care ardeau acolo. Nu a contat cu adevărat dacă acolo mai multe clădiri erau în flăcări sau doar una. Nu a contat dacă cu adevărat dacă erau clădiri incendiate", concluzionează jurnaliștii de la The Times.

Washington Post: Achitarea lui Rittenhouse amplifică diviziunile dintr-o Americă polarizată

Ziarul deținut de Jeff Bezos amintește vorbește la rândul său de o America divizată: "Încă de la primele ore ale dimineții acelei zile din august 2020, când imaginile video cu un adolescent deschizând focul pe străzile din Kenosha au început să fie distribuite, Kyle Rittenhouse a devenit o pânză umană asupra căreia au fost cartografiate diviziunile politice ale națiunii".

"Pentru mulți din dreapta [spectrului politic ] - printre care grupurile pentru drepturile la portarmă, loialiști ai lui Trump și supremațiști albi - el era un erou al poporului, un justițiar pentru dreptate care a ținut piept unei mulțimi pusă pe distrugeri", relatează acesta.

"Americanii de stânga, printre care activiștii pentru justiție socială, susținătorii limitării dreptului la portarmă și cei care vor reformarea poliției, au văzut ceva destul de diferit: un tânăr dornic să tragă care a folosit iresponsabil arma AR-15 pe care o deținea pentru a escalada o situație deja haotică în tărâmul violenței mortale", explică The Washington Post.

The Atlantic: Bineînțeles că Kyle Rittenhouse a fost achitat

"Statele Unite sunt o nație a armelor de foc iar proprietarii de arme sunt un electorat puternic și activ. În stat după stat ei au ajutat la alegerea unor politicieni care, în schimb, au creat un regim permisiv de purtare și folosire a armelor, reguli care merg mult mai departe decât conceptul original de autoapărare, așa cum a fost el înțeles de instanțe", scrie The Atlantic.

"Aceste legi au făcut dificilă condamnarea oricărui proprietar de arme care se pune singur în circumstanțe în care este probabil să își folosească arma - asta însemnând orice persoană care iese în căutarea unei confruntări. Nu ar trebui așadar să reprezinte nicio surpriză că Kyle Rittenhouse a fost achitat de toate capetele de acuzare după ce a împușcat trei oameni în Kenosha, Wisconsin, ucigând doi dintre ei", afirmă această publicație.

CNN: Uite ce spun experții în drept că a ajutat la achitarea lui Kyle Rittenhouse

Juriștii consultați de CNN afirmă că printre momentele cheie ale procesului s-a numărat mărturia lui Rittenhouse, care a afirmat că a acționat în legitimă apărare când l-a împușcat pe Rosenblaum (una dintre victime) despre care a spus că l-a amenințat anterior, l-a fugărit, a aruncat cu o geantă înspre el și s-a năpustit asupra sa pentru a-i lua arma.

CNN amintește că Rittenhouse a izbucnit la un moment dat în lacrimi în timp ce depunea mărturie. "În primul rând l-a umanizat...Dar, mai important, el a explicat de ce a folosit forța", afirmă unul dintre experții consultați de CNN.

"Mărturia lui Rittenhouse le-a oferit juraților posibilitatea să audă la ce se gândea el în momentul respectiv și dacă credea că este în pericol - un argument pe care acuzarea nu a reușit să îl submineze", a declarat fosta procuroare federală Elie Honig pentru CNN.

Associated Press: Achitarea lui Rittenhouse strânge menghina pentru Biden

Agenția AP notează că "o atmosferă politică dificilă pentru președintele Joe Biden poate să fi devenit și mai periculoasă odată cu achitarea lui Kyle Rittenhouse. Biden se confrunta deja cu numere tot mai în scădere în sondaje, electoratul fiind obosit de pandemia de coronavirus și infația în creștere".

"Președintele s-a trezit acum prins între democrații indignați - unii dintre ei deja în fierbere din cauza incapacității lui Biden de a reforma poliția și legislația electorală - și republicanii care încearcă să folosească cazul Rittenhouse pentru a exploata diviziunea națională în ceea ce privește problemele legate de durere și rasă", scrie Associated Press.

MSNBC: Verdictul de nevinovat pentru Kyle Rittenhouse este un simptom al unei boli mai mari

"Rittenhouse are o istorie de idolizare a forțelor de ordine și a politicii tot mai reacționare din viața americană vizavi de acestea. El a participat la un program de cadeți al poliției, a fost un susținător al mișcării de dreapta de respingere a Black Lives Matter și a mers la mitingurile electorale ale lui Trump", notează un editorial al televiziunii de stânga din SUA.

"Dar poate și mai îngrijorător pentru mine decât ceea ce a făcut Rittenhouse este peisajul juridic și din societate care i-a permis să facă acest lucru și că ele vor permite ca astfel de evenimente să aibă loc în continuare. Mă tem mai mult de viitori Rittenhouse decât de acesta", scrie editorialistul Zeeshan Aleem pentru site-ul MSNBC.

Fox News: Verdictul lui Kyle Rittenhouse are sens dacă ignori relatările subiective ale MSNBC și CNN

"Americanii care chiar s-au uitat la procesul de omor al lui Kyle Rittenhouse și nu au ascultat relatările subiective și hiperbolice ale MSNBC și CNN au înțeles complet verdictul de nevinovat de vineri pentru toate capetele de acuzare", afirmă jurnalistul Gregg Jarrett într-un editorial publicat de televiziunea conservatoare Fox News.

"Martorii și înregistrările video au coroborat relatarea făcută de acuzat când acesta a depus mărturie și a retrăit cum s-a temut în mod rezonabil că se afla într-un pericol iminent de moarte sau vătămare gravă atunci când a deschis focul cu arma sa", scrie acesta.

"Rittenhouse a fost atacat cu pietre, lovit în cap, atacat și agresat în timp ce încerca să scape. Unul dintre răsculați l-a amenințat că îl omoară și a pus mâna pe arma lui. Un altul a încercat să îl lovească cu o placă de skateboard grea. Iar un altul a țintit asupra sa cu un pistol încărcat. Doar după aceea și-a exercitat dreptul de a se apăra", amintește Fox News.

De altfel Rittenhouse a și acordat un interviu pentru televiziunea conservatoare după aflarea verdictului, afirmând că "juriul a ajuns la verdictul corect: autoapărarea nu este ilegală".

REFERINȚĂ: