În toată lumea, doar 5% dintre piloții avioanelor de linie sunt femei. Românca Teodora Grama este una dintre ele. Ea spune că această meserie nu e destinată doar bărbaților și speră ca experiența ei să inspire și alte tinere să aleagă această meserie superbă. Am stat de vorbă cu Teodora despre ce înseamnă să fii femeie pilot în România și care sunt provocările și satisfacțiile din acest domeniu.
Teodora Grama are aproape 30 de ani și peste 2500 de ore de zbor acumulate. O găsești pe cursele operate de către Wizz Air din București, pe avioane de tip Airbus, mai exact pe Airbus 320 și Airbus 321.
Drumul ei până aici nu a fost unul lin și clar, mai ales că nu-și imagina vreodată că poate fi pilot. În 2006, când avea 15 ani, a știut că vrea să fie în aviație, dar imaginația n-a purtat-o până la meseria pe care o are în prezent.
Credea că școala de piloți este rezervată celor din familii de piloți sau chiar pentru băieți. În plus, mai erau și taxele scumpe de școlarizare.
În acel an, tânăra a mers cu tatăl ei la un miting aviatic la Aeroportul Mihail Kogălniceanu și a fost impresionată de toate performanțele de zbor acrobatic, dar și de aeronavele prezente acolo, doar pentru a fi admirate de public.
„La sfârșitul zilei, l-am rugat pe tatăl meu să-mi cumpere de la un stand de suveniruri un medalion cu avion. El, parașutist militar și pasionat de aviație, foarte bucuros, s-a conformat. Port și astăzi la gât acel medalion”, adaugă Teodora.
Dorința de a deveni pilot s-a concretizat abia în facultate, unde a studiat Inginerie Aerospațială.
„Am fost singura fată din grupa mea”
În facultate, Teodora a început să se intereseze de variante prin care se poate înscrie la școala de piloți. A descoperit că anumite companii aeriene au propriile lor programe de pregătite, așa numitele „from zero to hero”, la sfârșitul cărora, dacă treci toate examinările, ai un job asigurat în cadrul companiei respective.
Ea a aplicat la programul de cadeți al Wizz Air din cadrul școlii Central European Flight Academy, o școala cu sedii în Nyíregyháza, Ungaria și Lelystad, Olanda.
„Am început cursurile în ianuarie 2016 și, la sfârșitul verii lui 2017, începeam pregătirea de copilot pentru Airbus 320, cu 150 ore experiență din școala de piloți. Examenele au fost multe și dificile. 14 examene teoretice și alte patru practice, unde nota minimă de trecere era de 75 de puncte din 100”, povestește Grama.
A fost singura fată dintr-o grupă de opt bărbați, dar experiența nu i-a fost străină, deoarece și în timpul facultății a fost singura fată din 80 de colegi.
Așa cum menționează, a trăit și momente haioase care au derivat din acest lucru, cum ar fi faptul că pantalonii de la uniforma ei nu aveau buzunare și nici găici pentru curea, așa cum aveau băieții.
Altul are legătură cu faptul că ea este mică de înălțime și scaunele din avioanele „de școală” nu se pot ajusta atât de mult. „Uneori, în funcție de tipul de avion, aveam nevoie de o pernă sub șezut ca să stau mai sus ca și perspectivă sau chiar de o a doua, pusă pe spătar ca să pot ajunge la palonier (acele pedale care controlează direcția și frânarea la avion).
Colegii băieți făceau des glume pe seama mea din pricina aceasta”, își aduce aminte pilotul.
Cea mai stranie experiență ca femeie student a fost legată de „ritualul” când „ieșeau la simplă”, atunci când zburau pentru prima oară singuri, fără instructor. Așa cum povestește, obiceiurile diferă de la școală la școală și de la țară la țară.
„În România, piloții studenți sunt aruncați cu fundul în mărăcini, în Olanda sunt stropiți cu furtunul, iar la școala mea primeau „un șut în fund”. Eu nu am trecut prin acest ritual, dar a fost un moment în care am conștientizat cu adevărat că sunt într-o industrie care, în trecut, era destinată exclusiv bărbaților”, explică ea.
Primul zbor pe Airbus 320: „Ochii mi s-au umplut de lacrimi”
Nu-și aduce aminte multe detalii despre primul ei zbor ca pilot comercial, iar asta probabil pentru că avea multe informații de absorbit. În mintea ei a rămas însă înmagazinată senzația aproape copleșitoare de mândrie din ziua primului zbor vreodată pe Airbus 320, zborul de „landing training”, când piloții învață să aterizeze avionul, fără pasageri.
„În momentul în care am început rulajul spre pistă, cu mine la controlul avionului, am realizat că efectiv acesta este începutul visului meu care se va realiza și au început să-mi tremure aproape incontrolabil picioarele pe paloniere și ochii mi s-au umplut de lacrimi.
M-am oprit o secundă, am tras aer adânc în piept și m-am îmbărbătat singură: „nu acum, după ce termini”. Și apoi mi-am continuat rulajul cu cel mai mare zâmbet pe față. Se întâmpla cu o zi înainte de ziua mea de naștere, în noiembrie 2017”, își aduce aminte tânăra.
„Sunteți sigură că sunteți pilot și nu stewardesă?”
Meseria de pilot este încă una dominată de bărbați, dar Teodora Grama crede că este așa pentru că multe fete nu știu că pot activa în acest domeniu. Spre exemplu, prin intermediul conturilor sale de social media, ea speră să inspire fete și să le arate că pot face această meserie superbă și pot visa la ea, deoarece este un vis realizabil.
Pentru că trăim totuși într-o societate patriarhală, judecățile pasagerilor nu s-au lăsat așteptate, iar pilotul s-a întâlnit cu reacții precum: „dumneavoastră?”, „așa micuță?”, „sunteți sigură că sunteți pilot și nu stewardesă?”
„Nu-mi dau seama dacă este din cauza asta, sau din cauză că sunt eu o fire perfecționistă, dar uneori simt că trebuie să performez întotdeauna la 120% pentru că, în cazul în care aș face o greșeală, aș putea fi judecată nu ca om, ci ca femeie. Și nu vreau să dezamăgesc sau să alimentez o astfel de ipoteză greșita. Toți piloții, indiferent de sex, sunt pregătiți în mod egal”, explică ea.
Aici intervine și una dintre cele mai mari preconcepții, cea legată de diferențele fizice dintre bărbați și femei. „Și poți tu așa micuță să zbori un avion așa mare? Da, pot, pentru că nu e nevoie de forță fizică să pilotezi un avion. Ci doar de o minte ascuțită, de multă pregătire și disciplină”, susține Teodora.
Însă, completează pilotul, de cele mai multe ori, reacțiile sunt pozitive, iar oamenii îi zâmbesc sau o felicită, gesturi care o încarcă de energie. Speră ca în timp noțiunea de femeie pilot să nu mai fie „exotică”, ci normală, iar oamenii să se obișnuiască.
Chiar dacă nu există o comunitate care să adune toate femeile pilot românce la un loc, Grama spune că a primit mereu susținere și mentorship din partea colegelor sale.
Plus de asta, adoră zborurile alături de alte femei comandant, deoarece simte că și ele au trecut cu succes prin aceleași greutăți ca ea. „Iar asta îmi oferă un confort teribil, acela că nimic nu este imposibil de realizat.”
„Hormonii fericirii năvălesc în creierul meu după fiecare decolare”
Teodora Grama povestește că nu poate compara cu nimic altceva senzația pe care o are atunci când pilotează un avion: „Simt cum toți hormonii fericirii năvălesc în creierul meu după fiecare decolare. Și pentru că l-am pierdut pe tatăl meu înainte de vreme, o să sune clișeic, dar în aer mă simt mai aproape de el. Mai liniștită din punctul ăsta de vedere, dar și mai ageră și conștientă de ceea ce fac.”
Odată ce este în cockpit, mintea ei se detașează de toate problemele și este prezentă doar acolo.
„Înainte de a ne prezenta la aeroport pentru zbor, trebuie să ne autoevaluăm și să decidem dacă suntem „fit to fly” (apți de zbor), din toate punctele de vedere. Dacă suntem odihniți, hrăniți corespunzător, dar și mental, să nu existe nimic care ne-ar putea afecta concentrarea și abilitatea de a gândi și a lua decizii corecte sub presiune”, explică ea.
La finalul fiecărui zbor comercial, momentul ei preferat, și cel care o umple de energie, indiferent cât de obositoare a fost ziua, este atunci când comandantul mulțumește echipajului și îl întreabă cum a decurs ziua, ce a mers bine, dacă există ceva ce ar putea fi îmbunătățit sau care au fost problemele.
Un zbor memorabil
În vara lui 2021, Teodora Grama opera primul zbor al companiei Wizz Air pe aeroportul din Hurghada, Egipt. Este o tradiție ca atunci când se întâmplă acest lucru (primul zbor al unei companii pe un anumit aeroport), avionul să fie așteptat cu salutul tunurilor de apă.
„Este un moment unic și pe care nu mulți piloți ajung să-l experimenteze în cariera lor. Tot pe acel zbor am fost însoțiți de către un inginer mecanic. Și acest lucru a fost deosebit, să zburăm în echipaj de trei – eu, comandantul și colegul nostru inginer. M-a dus cu gândul la cum se operau zborurile înainte, nu doar cu piloți, ci mereu și cu un mecanic de bord”, și-a adus amintea ea.
Un zbor dificil
Teodora Grama povestește cum într-unul dintre zboruri, în drum spre Zaragoza, piloții au fost sunați de șefa de cabină și informați că au un pasager la bord care se simte foarte rău.
„Am început imediat să evaluăm o posibilă aterizare la alt aeroport de pe rută. Am fost sunați înapoi și informați că trebuie să aterizăm pentru că pasagerul este posibil să aibă infarct și are nevoie de ajutor de specialitate cât mai repede cu putință.
A fost cea mai rapidă coborâre pe care am efectuat-o vreodată, ambulanța ne aștepta imediat la ieșirea de pe pistă, având deja toate informațiile necesare pentru preluarea sa în siguranță.”
„În pandemie, cerurile păreau mai goale”
Un aeroport gol din Grecia, în iulie 2020, în timpul pandemiei. FOTO: Shutterstock Editorial/ Profimedia
Teodora Grama mărturisește că aviația a fost greu încercată în pandemie, iar la începutul izolării, ea a trăit momente în care nu a zburat timp de două luni la rând. Se consideră norocoasă, deoarece alți colegi zburau și mai puțin, motiv pentru care au avut nevoie de traininguri în simulator înainte de a reveni la manșă.
„A fost foarte stresant din cauza incertitudinii. Și a fost din nou dificilă revenirea la zbor. Lucruri pe care le făceai în două, trei minute durau acum ceva mai mult. Iar cerurile păreau mult mai goale.
Se întâmpla uneori să fim singurul avion dintr-o zonă de controlare - numai noi și controlorul de trafic pe frecvență”, explică ea. În tot acest timp, pilotul și-a păstrat optimismul și a încercat să se axeze pe soluții și gândul că lucrurile vor începe să revină la normal.
Ceea ce a ajutat-o foarte mult a fost sportul, motiv pentru care și-a obținut și certificatul de instructor de fitness. Sănătatea mintală este extrem de importantă în această meserie, iar Teodora încearcă să aibă un stil de viață cât mai echilibrat. Pe lângă mișcare, ea prioritizează odihna și nutriția.
„Am parte și de foarte multă susținere din partea familiei și a prietenilor. Când am mai multe zile libere, încerc să mă deconectez de la zbor, să recuperez serialele preferate, să citesc și să ies să socializez”, adaugă ea.
„Mă simt mai în siguranță în avion, decât în drum spre aeroport”
Teodora Grama își dorește foarte tare să popularizeze această meserie în rândul femeilor, dar și a celor care-și doresc un astfel de job, dar nu înțeleg exact ce înseamnă. Un fan fact din domeniu, spune ea, este că nu ai nevoie de studii superioare pentru a deveni pilot.
Trebuie să ai liceul terminat, o înclinație spre matematică și fizică, să vorbești bine limba engleză și să fii foarte disciplinat și pregătit să înveți foarte mult. În viziunea ei, un pilot bun este și un foarte bun comunicator, un om care gândește creativ, dar și rapid sub presiune.
„Tot el este un bun lider și capabil să facă față stresului cu brio. Multitasking-ul este o altă abilitate importantă”, completează ea. În ceea ce privește siguranța avioanelor, pilotul spune că, statistic vorbind, oamenii sunt mult mai în siguranță în aer, decât în trafic, spre exemplu.
Domeniul este foarte bine reglementat și nu se întâmplă nimic la voia întâmplării. Așa cum explică, piloții trec prin verificări de două ori pe an, dar și controale medicale. Însoțitorii de zbor se află la bord, în primul rând, pentru siguranța pasagerilor, și apoi pentru confortul lor.
„Avioanele sunt verificate zilnic din punct de vedere tehnic. Controlorii de trafic sunt si ei, la propriu, tot timpul cu ochii pe noi și trec și ei prin foarte multă pregătire, în mod continuu, pentru a ne menține pe noi în siguranță.
Avioanele sunt astăzi foarte bine dotate din punct de vedere tehnologic, având numeroase sisteme de redundanță, dar și de prevenire a întâlnirii condițiilor periculoase de zbor. Eu mă simt mult mai în siguranță la muncă, odată ce am urcat în avion, decât în drum spre aeroport”, mai spune ea.
Pentru cei care sunt curioși ce conține mereu bagajul Teodorei Grama atunci când merge la job, ea dezvăluie, în primul rând, lucrurile standard în geanta oricărui pilot - licențele de zbor și cea medicală, pașaportul, carnetul de zbor, mai multe pixuri, o lanternă, geaca high visibility și tableta.
Cât despre obiectele personale, ea spune: „cafea, ceva snacksuri, ochelarii de soare (indiferent de sezon, noi avem norocul de a vedea mereu soarele odată ce străpungem plafonul de nori), câteva elastice de păr și o cremă hidratantă pentru mâini.”
O meserie care i-a schimbat perspectiva asupra vieții
De când este pilot, Teodora Grama a învățat să fie mult mai recunoscătoare pentru toate momentele pe care le are cu familia și prietenii, deoarece, atunci când zboară, oamenii nu pot da de ea ușor. Plus de asta, când este deasupra tuturor orașelor mari din Europa și le vede atât de mici, realizează cât este de norocoasă pentru jobul ei.
„Cumva realizez și cât de mici suntem cu toții în viață și că poate problemele pe care le considerăm colosale nu sunt chiar așa. Nu suntem singuri în fața lor și pentru orice se poate ivi o rezolvare sau, dacă nu, o altă oportunitate”, mărturisește ea.
Cât despre aplauzele de la final, pilotul spune că, de multe ori, nu le aude din cauza motoarelor și a faptului că ușa de la cockpit este închisă. „Însă, se mai întâmplă să le auzim și n-am întâlnit niciun pilot până acum care să nu zâmbească sau chiar să facă o glumă legată de cât de faină a fost aterizarea.”
În viitor, Teodora Grama vrea să ajungă comandant, dar pentru asta trebuie să mai acumuleze ore de zbor și să se pregătească cât mai bine din punct de vedere teoretic. Plus de asta, i-ar plăcea foarte mult să realizeze și proiecte în afara cockpit-ului.
„Să merg să vorbesc în școli cu elevii, să îi cunosc și să inspir cât mai mulți oameni la rândul meu, așa cum m-au inspirat și pe mine femeile care acum mi-au devenit colege”, încheie ea.
3
35
