Când poate Fiscul să ceară de la administratorul societății banii datorați de companie? - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3853joi 02 dec 2021
Dosare Juridice - Fiscalitate

Când poate Fiscul să ceară de la administratorul societății banii datorați de companie?

de Paul Pop, Andeeea Păcăleanu Luni, 1 noiembrie 2021, 9:56
- a A+
Imagine
Sunteți administratorul unei firme cu datorii la stat? Unul dintre mecanismele prin care organele fiscale pot încerca recuperarea creanțelor de la persoanele juridice debitoare fără fonduri este angajarea răspunderii solidare a administratorului sau a altor persoane care se fac vinovate de nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.


Pe de o parte , acest mecanism este eficient pentru sistemul bugetar, deoarece ar trebui să încurajeze o conduită corectă a administratorilor și să descurajeze anumite încercări de fraudare Pe de altă parte, poate da naștere la abuzuri din partea organelor fiscale care, din dorința de a găsi un responsabil, nu mai analizează toate condițiile impuse de lege.

Potrivit legii (art. 25 alin. (2) lit. d) din C.proc.fiscală *1), răspunderea administratorului unei societăți presupune întrunirea următoarelor condiții:

1. Societatea debitoare se află în stare de insolvabilitate

Insolvabilitatea fiscală reprezintă situația în care debitorul (societatea) are datorii fiscale restante (taxe, impozite) mai mari decât totalul veniturilor și/sau bunurilor urmăribile pe care societatea le deține. Condiția se referă exclusiv la obligațiile fiscale și nu vor fi luate în calcul alte obligații de plată ale societății, cum ar fi datoriile către acționari sau diverse credite contractate de aceasta.

Starea de insolvabilitate poate fi constatată inclusiv de către fisc printr-un proces-verbal de declarare a stării de insolvabilitate. Acest proces-verbal încheiat cu nerespectarea celor de mai sus, poate fi atacat prin intermediul unei contestații fiscale (adresată organului fiscal) iar, ulterior, un eventual răspuns nefavorabil din partea fiscului poate fi atacat prin intermediul unei acțiuni în anulare (soluționată de instanțele judecătorești).

2. Prin nedeclararea și/sau achitarea la scadență a obligațiilor fiscale s-a cauzat starea de insolvabilitate a societății

Această condiție implică fapta administratorului de a nu depune declarațiile fiscale și situațiile financiare în termenele impuse de legislația fiscală.
În opinia noastră, o simplă nedeclarare a obligațiilor fiscale sau neachitare la termen a acestora, dar care să nu conducă la situația de insolvabilitate, nu determină atragerea răspunderii solidare a administratorului.

De exemplu, dacă o societate are un activ de 100.000 RON, iar administratorul nu a declarat/achitat la termen datorii către fisc de 70.000 RON, nu ar trebui să fie atrasă răspunderea acestuia. Mai mult, administratorul nu ar trebui să fie tras la răspundere solidar cu societatea nici dacă aceasta ar avea pe lângă datoria la fisc de 70.000 RON, o altă datorie de 50.000 RON către unul dintre acționari.

3. Administratorul a acționat cu rea-credință

În practică, instanțele confirmă că trebuie să fie analizate faptele personale ale administratorului și nu "fapta " persoanei juridice (societatea comercială). Reaua-credință este definită, din punct de vedere juridic, ca fiind atitudinea unei persoane care săvârșește un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de conviețuire socială, pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale.

Din nefericire, în practică, sunt frecvente cazurile în care fiscul îl trage la răspundere pe administrator ori de câte ori constată că societatea înregistrează active mai mici decât datoriile la fisc (*2). Având în vedere că reaua-credință nu se prezumă, considerăm că organul fiscal are obligația de demonstra riguros faptul că administratorul a fost de rea-credință la momentul nedeclarării sau neachitării la scadență a obligațiilor fiscale.

În practică, instanța supremă (*3) a confirmat că neplata în lunile iulie-octombrie a obligațiilor bugetare nu poate conduce la ideea relei-credințe, putând fi efectul unei lipse de lichidități, cu atât mai mult cu cât reclamantul s-a prezentat la sediul organului fiscal și s-a angajat, în numele debitoarei, să achite obligațiile restante la bugetul consolidat al statului până la o anumită dată.

Orice activitate economică implică în sine riscul de nu fi sustenabilă, de a nu se impune pe piață, de a nu genera încasările preconizate, situații care, în final, pot determina debitorul să nu reușească să-și achite la scadență obligațiile fiscale.

În lipsa probării condiției relei-credințe, a sancționa cu atragerea răspunderii solidare un antreprenor a cărui întreprindere în insolvabilitate înregistrează obligații fiscale echivalează cu a sancționa "lipsa simțului în afaceri ", teză validată inclusiv de instanța supremă (*4).

În final, ne manifestăm speranța că în acord cu practica instanțelor, organele fiscale nu vor mai angaja răspunderea solidară a administratorilor decât cu îndeplinirea condițiilor impuse de lege menționate mai sus.

Semnează Paul Pop, Founding Partner și Andeeea Păcăleanu, Senior Associate - Pop Briciu Crai Attorneys-at-Law

Note

(*1)​ Art. 25 din C.proc.fiscală "(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...) d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;".
(*2)​ În jurisprudența sa, instanța supremă a confirmat că "Doar faptul că nu au fost achitate la scadență obligațiile fiscale ale societății reprezintă o prezumție simplă din care nu rezultă îndeplinirea tuturor condițiilor arătate anterior privind răspunderea delictuală a fostului administrator iar, în ipoteza susținută de organul fiscal, s-ar ajunge la împrejurarea răspunderii automate a unui administrator/asociat al unei societăți, odată cu constatarea datoriilor societății prin emiterea deciziei de impunere, ceea ce este contrar însăși voinței legiuitorului care a reglementat condițiile specifice, de excepție, a răspunderii personale a reprezentantului debitoarei. " - Decizia nr. 1430 din 05.03.2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal.
(*3)​ Decizia nr. 3926 din 15.11.2018 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal
(*4)​ A se vedea Decizia nr. 1447 din 06.03.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal , Decizia nr. 3926 din 15.11.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3450 din 20.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal


6946 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza