Un copil de 14 ani a murit, iar alți trei au fost răniți într-un accident la Arad. Mașina era condusă tot de un adolescent - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3816miercuri 26 ian 2022

Un copil de 14 ani a murit, iar alți trei au fost răniți într-un accident la Arad. Mașina era condusă tot de un adolescent

de Redactia Sâmbătă, 30 octombrie 2021, 12:22
- a A+
Imagine
Un băiat de 14 ani a murit, iar alți trei copii cu vârste de 12, 13 şi 14 ani au fost răniți într-un accident produs sâmbătă în județul Arad, după ce mașina a lovit un parapet şi s-a răsturnat. Conform polițiștilor,la volan se afla tot un adolescent care a fugit de la locul accidentului.


Accidentul a avut loc în afara localităţii Berechiu, unde un autoturism în care se aflau cinci persoane a ieșit de pe șosea, a lovit un parapet şi s-a răsturnat.

Accidentul s-a soldat cu decesul unui minor de 14 ani, fiind răniţi uşor alţi trei copii de 12, 13 şi 14 ani, toţi din localitatea Diosig, judeţul Bihor, conform Poliției Județene Arad, citată de Agerpres.

Poliția a anunțat că autoturismul era condus de un minor.

"În autoturism se aflau cinci persoane, toţi minori, însă urmează să fie identificat cel care se afla la volan. În funcţie de vârsta acestuia, va fi stabilită şi răspunderea penală", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Claudia Iuga.

Ea a precizat că cel de-al cincilea ocupant al maşinii, care fugise de la locul accidentului, a fost identificat. Este un copil de 15 ani din localitatea bihoreană Talpoş. Poliţiştii presupuneau iniţial că el a condus maşina, însă când a fost prins nu a recunoscut.

În acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.



965 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza