Bursa din New York a încheiat luni cu noi recorduri, împinsă din spate de o serie de rezultate ale companiilor care au sedus investitorii, plasând pentru o vreme macroeconomia pe plan secund, potrivit AFP.

Wall StreetFoto: Vichaya Kiatying-Angsulee / Panthermedia / Profimedia Images

Dow Jones a terminat cu un nou record, după cel de vineri, la 35.741,15 puncte, în creștere cu 0,18%.

S&P a atins, de asemenea, un vârf la 4.566,48 puncte, în creștere cu 0,47%, în timp ce Nasdaq-ul a închis și el în verde, avansând cu 0,90%, la 15.226,70 puncte.

„Întotdeauna sfătuim investitorii să se concentreze asupra sezonului de câștiguri”, a declarat Sam Stovall, șeful strategiei de investiții la CFRA.

„Acesta este, în mod normal, când piața are cele mai bune performanțe”, a continuat el, „deoarece companiile controlează fluxul de reclame, mai degrabă decât alte informații, care sunt adesea negative”.

Facebook a dat publicității luni un venit net de 9,2 miliarde de dolari în al treilea trimestru, în creștere cu 17% față de un an în urmă, o veste bună rară pentru gigantul rețelelor sociale prins într-unul dintre cele mai grave scandaluri privind deontologia și reputația sa, scrie AFP.

Platforma, care a realizat o cifră de afaceri de 29 de miliarde de dolari în perioada respectivă, este acuzată de un denunțător, ONG-uri și multe autorități că au prioritizat de ani de zile profiturile în detrimentul securității și sănătății utilizatorilor.