Liga Campionilor: Doi suporteri ai lui FC Bruges, arestați după ce au băgat în comă un fan al lui Manchester City - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3946miercuri 08 dec 2021

Liga Campionilor: Doi suporteri ai lui FC Bruges, arestați după ce au băgat în comă un fan al lui Manchester City

de L.V.A. Vineri, 22 octombrie 2021, 9:58
- a A+
Imagine
Cinci suporteri ai lui FC Bruges sunt cercetați, doi dintre ei fiind arestați, după ce la meciul de marți seară, contra lui Manchester City din Liga Campionilor, au băgat un fan al englezilor în comă prin lovituri repetate.


Incidentul a avut loc pe o autostradă , după meciul de marţi dintre FC Bruges şi Manchester City, scor 1-5, din grupa A a Ligii Campionilor.

Guido de Pauw, un belgian în vârstă de 63 de ani , fan Manchester City, a fost lovit cu bestialitate după o altercaţie cu suporteri FC Bruges. La două zile după fapte, procurorii au anunţat că bărbatul este în continuare în comă , însă acum starea sa este stabilă.

Cinci suspecţi – patru bărbaţi de aproximativ 20 de ani şi unul de aproximativ 40 de ani, au fost arestaţi. Joi ei s-au prezentat în faţa unui judecător, care i-a inculpat pentru culpă fără prevedere.

În cazul a doi dintre ei, care au şi fost încarceraţi, acuzaţiile sunt şi de “furt cu violenţă în formă agravată", respectiv “vătămare corporală". Ceilalţi trei au evitat încarcerarea, dar ei trebuie să respecte condiţii stricte, între care se numără şi interdicţia de a asista la meciuri şi de a merge la cluburi sau cafenele ale suporterilor, conform News.ro.

Pe teren, City s-a impus fără drept de apel , 5-1 contra belgienilor.


565 de afisari



dar
srpc [utilizator], Vineri, 22 octombrie 2021, 11:14
0/0
ar fi interesant de aflat de cand sunt batausii cetateni belgieni
comenteaza