Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a acceptat recomandarea medicilor săi de a se odihni pentru câteva zile și a anulat o vizită pe care urma să o efectueze în Irlanda de Nord, a anunțat miercuri Palatul Buckingham, potrivit Reuters.

Regina Elisabeta a II-aFoto: Victoria Jones / PA Images / Profimedia

Regina în vârstă de 95 de ani se află pe tronul britanic de aproape șapte decenii.

„Regina a acceptat cu reticență recomandările medicale de a se odihni în următoarele câteva zile”, a anunțat Palatul într-un comunicat remis presei, precizând că „majestatea sa este într-o dispoziție bună și este dezamăgită că nu va mai putea vizita Irlanda de Nord, unde urma să participe la o serie de angajamente astăzi și mâine”.

Regina și-a trimis „cele mai călduroase gânduri locuitorilor Irlandei de Nord și așteaptă cu nerăbdare să o viziteze în viitor”, adaugă comunicatul.

Ziarul The Guardian afirmă că decizia nu ar avea legătură cu o posibilă contractare a coronavirusului.

Regina Elisabeta și soțul ei răposat, prințul consort Philip s-au vaccinat anti-Covid în luna ianuarie.

Primele informații sugerează că regina se odihnește la Caselul Windsor, fiind așteptat ca ea să participe la evenimentele prilejuite de summitul COP26 privind schimbările climatice ce va avea loc la Glasgow între 31 octombrie și 12 noiembrie.

Marți seara regina britanică participase la o recepție organizată la Castelul Windsor după Summitul Global de Investiții de la Londra. Printre invitați s-au numărat premierul britanic Boris Johnson și miliardarul american Bill Gates.