Steve Bruce nu mai este antrenorul celor de la Newcastle, informația fiind furnizată miercuri de gruparea din Premier League pe contul oficial de Twitter. În presa britanică circula zvonul conform căruia tehnicianul va fi îndepărtat odată cu venirea lui Mohammed Bin Salman (prințul moștenitor al coroanei Arabiei Saudite) în fruntea grupării.

Steve BruceFoto: Owen Humphreys / PA Images / Profimedia

Conform oficialilor grupării, antrenorul a plecat prin "reziliere comună". De asemenea, "clubul îi mulţumeşte şi îi doreşte mult succes pe viitor".

Graeme Jones va asigura interimatul până la numirea unui nou antrenor.

Lista scurtă a antrenorilor doriți de Newcastle

Cu noi planuri și cu dorința de a atinge succesul în campionatul englez, Coțofenele au o viziune clară asupra antrenorilor care pot contribui la astfel de reușite, anunță The Times.

Astfel, sunt șanse mari ca oricare din următorii tehnicieni să preia în viitorul apropiat clubul englez:

Unai Emery – în vârstă de 49 de ani, în prezent antrenorul celor de la Villareal, spaniolul a antrenat în trecut Sevilla, cu care a câștigat 3 titluri de Europa League consecutive (ediția 2013/14; 2014/2015; 2015/2016); ca mai apoi să antreneze timp de doi ani PSG-ul, unde a adunat 7 trofee, dar fără reușite majore în Champions League.

Unai Emery are experiență în Premier League, trecând pe la Arsenal, club cu care a ajuns în finala Europa League din ediția 2018/2019, nereușind să atingă victoria. Totuși, spaniolul a reușit să câștige cea de-a patra Europa League cu Villareal în sezonul trecut, în fața celor de la Manchester United.

Roberto Martinez – în vârstă de 48 de ani, în prezent antrenorul naționalei Belgiei, Martinez a petrecut 9 ani în campionatul englez, antrenând Swansea, Wigan Athletic și Everton.

Belgianul a reușit să câștige Cupa Angliei în sezonul 2012/2013, pe când se afla la Wigan.

Tehnicianul echipei naționale încă din 2016, Roberto Martinez a fost aproape de a ajunge în finala Campionatului Mondial din 2018, parcurs încheiat de către Franța, în urma unei victorii cu 1-0. Totuși, Belgia a câștigat finala mică, scor 2-0 cu Anglia.

În prima ediție a Ligii Națiunilor, din 2021, Belgia a fost aproape de încă o finală: cea de-a doua înfrângere dureroasă a fost oferită tot de către Franța, care a reușit să întoarcă meciul de la 2-0 și să își asigure participarea în finala Ligii Națiunilor în minutul 90. Belgia a pierdut finala mică în fața Italiei, scor 2-1.

Steven Gerrard – legendă pe Anfield și actualul antrenor al lui Ianis Hagi la Rangers, englezul are un nume răsunător în Premier League, acolo unde a petrecut 17 sezoane la Liverpool.

Steven Gerrard a semnat cu Rangers în iunie 2018, unde a reușit performanța de a aduce clubului scoțian primul campionat din ultimii 10 ani, venit în urma unui parcurs impecabil, în care Rangers nu a pierdut niciun meci (32 de victorii și 6 egaluri).