Organizațiile nonprofit care au ales un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic vor trebui să înştiinţeze unitatea teritorială a Ministerului Finanţelor despre exerciţiul financiar ales, respectiv să întocmească şi să depună raportări contabile anuale la unităţile teritoriale. Ordinul a fost publicat miercuri în Monitorul oficial.

Ordin raportare an caledaristic diferitFoto: Monitorul Oficial

Vor trebui să facă asta cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de începutul exerciţiului financiar ales.

Persoanele nou-înfiinţate depun înştiinţarea respectivă în termen de 30 de zile calendaristice de la data înfiinţării.

De asemenea, cele care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic au obligația să întocmească și să depună raportări contabile anuale la 31 decembrie la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor.

Aceste raportări vor trebui depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor în termen de 150 de zile de la încheierea anului calendaristic.

Formatul electronic al raportărilor contabile anuale la 31 decembrie, generat prin programele de asistență, constă într-un fișier PDF având atașat un fișier xml.

Formularistica necesară și programul de verificare cu documentația de utilizare aferentă se obțin prin folosirea programului de asistență elaborat de Ministerul Finanțelor pentru întocmirea raportărilor contabile anuale la 31 decembrie.

Conform Anexei, programul de asistență este pus la dispoziția entităților gratuit de unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, de la adresa www.anaf.ro. Acest program este elaborat distinct de programul de asistență aplicabil pentru întocmirea situațiilor financiare anuale.