Un dialog cu membrii echipei naţionale de degustători a României („Team Romania”), care s- a clasat pe locul 9 din 27 la Campionatul mondial de degustare a vinului în orb din 2021. Competiţia internaţională, organizată anual de către prestigioasa publicaţie „La Revue de Vin de France”, a avut loc pe data de 2 octombrie, în Palatul Papilor din Avignon/Franţa şi a fost câştigată de către echipa Ungariei. Aflaţi tot ce e de ştiut despre degustarea vinului în orb, direct de la membrii echipei noastre naţionale de degustători şi de la antrenorul ei, Radu Rizescu.

„Team Romania”, echipa naţională de degustători a RomânieiFoto: Captura YouTube

Interviul integral:

Fragmente din interviu:

Radu Rizescu: antrenorul, despre „Team Romania”

  • Team România este o echipă de degustători şi pasionaţi de vin, cu o vastă experienţă în degustarea şi aprecierea vinurilor.
  • Echipa României e la a doua participare la concurs. La prima prezenţa, în anul 2019, echipa noastră s-a clasat pe locul 11.
  • În 2020, din cauza crizei sanitare, echipa României nu a participat la concurs.
  • Componenţa echipei care a participat anul acesta a fost următoarea: Iulia Scavo, Sandra Cahu, Valentin Ceafalău, Horia Hasnaş şi Cosmin Udrea.

Radu Rizescu: cum a ajuns echipa României la concurs

  • Iniţiativa participării României la concurs îmi aparţine, în calitate de pasionat de vin.
  • Fiind abonat la publicaţia „La Revue de Vin de France”, am citit detalii despre desfăşurarea campionatului, am contactat organizatorii şi le-am propus să mă implic în selecţionarea unei echipe a României.
  • Ideea a fost foarte bine primită de către organizatori, chiar dacă, la început, li s-a părut ceva „puţin exotic”.
  • La prima participare, în 2019, pregătirile s-au făcut pe ultima sută de metri, dar am tras cu ocazia asta şi învăţămintele necesare.
  • În 2021, echipa s-a reunit în luna mai şi a făcut, până în octombrie, un număr de 13 antrenamente, atât faţă în faţă, cât şi de la distanţă, deoarece colega noastră Iulia Scavo locuieşte în Franţa.

Sandra Cahu: cum se desfăşoară consursul

  • Concursul reuneşte echipe naţionale de degustători, persoane cu valenţe foarte diverse.
  • În mod tradiţional, concursul constă în degustarea în orb a 12 vinuri.
  • În 2021, organizatorii au decis un nou format, puţin mai dificil, care pune mai multă presiune pe degustători, dar face competiţia mai interesantă pentru spectatori.
  • Am început cu un „line up” de 6 vinuri, pe care le-am primit, unul câte unul, la intervale de aproximativ 10 minute şi pe care am putut să le analizăm şi să le dezbatem la nivelul echipei. În această primă fază, am avut timp să ne confruntăm opiniile referitoare la vinurile mai controversate, iar clasamentul a fost anunţat la sfârşitul etapei.
  • Lucrurile au devenit mult mai pline de adrenalină în partea a doua concursului, când restul de 6 vinuri au fost prezentate, tot unul câte unul, însă clasamentul a fost actualizat şi anunţat după fiecare vin evaluat.
  • În faza a doua, presiunea a crescut, deoarece ne-am confruntat cu propria performanţă imediat după fiecare actualizare a clasamentului. Au fost momente când rezultatul ne-a motivat, dar au fost şi momente în care greşelile ne-au demotivat şi ne-au afectat modul în care am analizat următoarele vinuri.

Valentin Ceafalău: ce este degustarea vinului în orb

  • Vinul se prezintă degustătorilor într-un decantor, singurul indiciu pe care îl ai la dispoziţie este culoarea şi nu ai niciun fel de alte informaţii.
  • În urma degustării, echipa trebuie să identifice soiul, anul, regiunea, ţara şi producătorul. Fiecare dintre aceste detalii sunt punctate separat, iar obiectivul echipei este să acumuleze cât mai multe puncte.
  • Dacă vinul este un cupaj, în concurs se punctează indicarea soiului majoritar.
  • Spre deosebire de un concurs clasic de vin, unde juraţii evaluează vinul din punct de vedere calitativ, la campionatul de degustare în orb interesează doar identificarea detaliilor menţionate mai sus.

Iulia Scavo: cum s-a antrenat „Team Romania”

  • Din totalul de 13 antrenamente, am făcut două antrenamente faţă în faţă şi restul prin zoom.
  • Antrenamentele la distanţă au fost organizate de către antrenorul nostru. Pentru fiecare antrenament online, au fost pregătite două seturi identice de mostre, unul pentru mine, în Franţa şi altul pentru restul echipei din România. La ora stabilită, ne întâlneam online şi, la semnalul antrenorului, desfăceam vinurile, unul după altul şi le analizam ca şi când am fi fost faţă în faţă.
  • Vinurile pentru antrenamente au fost alese, cu intuiţie strategică, de către Radu Rizescu. Strategia a constat în alegerea cât mai multor vinuri monovarietale, pentru a ne familiariza cu soiurile respective. Am degustat astfel vinuri din mai multe zone, cu diverse tipuri de climă, cu stiluri variate şi de la mai mulţi producători.

Valentin Ceafalau: tehnica degustării în orb

  • Tehnica degustării în orb implică un raţionament logic, e ca o muncă de detectiv în care îţi pui întrebări, cum ar fi: Din ce tip de climă provine vinul? De la ce altitudine? Pe ce tip de sol creşte via?
  • Răspunsurile la întrebări te conduc către o concluzie, iar întregul proces are loc în echipă.
  • Degustarea vinului în orb e un raţionament deductiv, care ţine prea puţin de şansă.
  • Vinul se degustă prin prisma întregului bagaj de cunoştinţe acumulate anterior de degustători.

Horia Hasnaş: de ce se lucrează în echipă şi nu individual

  • Este mult mai greu să reprezinţi o ţară de unul singur. Mai multe capete înseamnă mai multe cunoştinţe.
  • O echipă bună poate elimina mult mai repede răspunsurile greşite, pe care ai fi tentat să le dai la o primă analiză a vinului.
  • Lucrul în echipă este, în primul rând, un „antrenament al orgoliilor”. De multe ori, în cadrul echipei, opiniile sunt împărţite şi trebuie negociat un răspuns de comun acord.
  • Degustarea în orb înseamnă şi foarte multă umilinţă, fiindcă toate cunoştinţele pe care le deţin degustătorii pot fi, la un moment dat, foarte uşor păcălite de un vin cu o exprimare diferită.

Radu Rizescu: care sunt planurile de viitor pentru „Team Romania”

  • Decizia noastră este fermă: mergem mai departe şi în 2022.
  • Dincolo de poziţia în clasament şi de punctele obţinute, cel mai mare câştig de până acum este acela că s-a format o echipă solidă a României, care a marcat deja două prezenţe onorabile la concurs.
  • Participarea la această competiţie mai are şi o altă importanţă: fiecare echipă a avut ocazia să prezinte celorlalţi participanţi un vin din ţara de origine. Anul acesta, România a prezentat o Fetească Neagră care a fost foarte apreciată. În acest fel ne-am făcut cunoscuţi şi ca ţara producătoare de vin.