Două instituții din subordinea primarului din Voluntari, Florentin Pandele, au cheltuit 30 de mii de EURO pe medalioane care promit că protejează oamenii de Covid-19, scrie Buletin De București.

Florentin PandeleFoto: Facebook/ Florentin Pandele

Pure O2 Pack-Solid arată ca un ecuson ușor de purtat la gât. Cei care îl comercializează susțin că el creează un scut de 1.3 metri în jurul purtătorului care, timp de 30-40 de zile, oferă protecție împotriva Covid-19 și care poate și să dezinfecteze măști de protecție.

Patronul firmei care le comercializează în țara noastră susține că are toate avizele necesare de la autoritățile din Coreea și că ar deține și autorizație de la FDA.

Informațiile oficiale îl contrazic.

Nicio instituție din România, nici European Medicines Agency (EMA) și nici Food and Drug Administration (FDA) nu au aprobat medalionul Pure O2 Pack-Solid. Firma furnizor a fost administrată de un om de afaceri cercetat pentru operațiuni de evaziune fiscală în sistem de criminalitate organizată.