Deși poate părea o contradicție în termeni, întâlnim din ce în ce mai des, în activitatea organelor judiciare penale, situații în care persoane fizice angajate în mediul privat sunt calificate de legea penală drept „funcționari publici”. Având în vedere gradul scăzut de conștientizare în rândul angajatorilor și angajaților, acest articol își propune să atragă atenția asupra condițiilor în care legea penală poate conferi statutul de „funcționari publici” unor persoane fizice angajate în companii private, dar și asupra importanței de a preveni încălcarea legii sau de a reacționa în mod corect din punct de vedere juridic față de aceste dispoziții ale legii penale.
Cu toate că au fost pronunțate numeroase decizii ale Curții Constituționale a României și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție care trasează principiile directoare în această materie (decizii pe care, pentru simplificarea înțelegerii conceptelor, nu le vom individualiza în cuprinsul prezentului articol), dispozițiile legii penale privind funcționarii publici sunt aplicate în continuare de către organele judiciare într-un mod inconsecvent și neunitar.
Înțelegerea condițiilor dobândirii statutului de funcționar public în sensul legii penale prezintă însă o importanță deosebită deoarece, spre exemplu: (i) sancțiunile penale aplicabile funcționarilor publici sunt mai aspre (limitele de pedeapsă sunt mai mari) și (ii) funcționarilor publici le sunt atribuite de lege o serie de obligații a căror încălcare poate, în anumite condiții, să constituie infracțiune.
Cum este posibil ca un angajat „la privat” să fie în același timp funcționar public?
Pentru început, este important să avem în vedere că, uneori, legea penală utilizează noțiuni proprii ale unor termeni, diferite de sensul utilizat în vorbirea curentă sau de cel utilizat sau definit în alte acte normative nepenale.
O noțiune proprie a legii penale este și aceea de „funcționar public”, noțiune definită în Codul penal și care nu trebuie confundată cu noțiunea de „funcționar public” utilizată în Legea privind Statutul funcționarului public sau în Codul administrativ.
Acest mecanism autonom de răspundere penală utilizat de legea română a fost validat în repetate rânduri de către Curtea Constituțională a României care subliniază că nu este necesară stabilirea unei echivalențe între cele două categorii de definiții ale funcționarului public, întrucât noțiunea utilizată de legea penală are o sferă mai largă de aplicabilitate și protejează un anumit spectru de relații sociale.
Cine este funcționarul public în sensul legii penale?
Ca regulă, este considerată funcționar public persoana care: (i) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești, (ii) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură sau (iii) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia (funcționarul public clasic).
- Unul dintre criteriile esențiale pentru a fi încadrat în sfera noțiunii de funcționar public clasic este finanțarea din fonduri publice. Astfel, spre exemplu, medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate este considerat funcționar public clasic.
Începând din anul 2014, legea penală consideră că este funcționar public și persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public (funcționarul public asimilat).
Nu în ultimul rând, legea penală pedepsește și săvârșirea unor infracțiuni de către sau în legătură cu așa-numiți „funcționari privați”, adică persoanele care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane fizice „funcționar public asimilat” ori în cadrul oricărei persoane juridice.
Ce relevanță penală are stabilirea calității de funcționar public?
Dată fiind importanța valorilor pe care le ocrotește, legea penală a incriminat anumite infracțiuni care pot fi săvârșite, ca regulă, doar de către sau în legătură cu funcționari publici sau care, deși ar putea fi săvârșite și de către particulari, săvârșirea acestora de către funcționari publici este pedepsită mai aspru.
- În această categorie de fapte regăsim spre exemplu anumite infracțiuni contra autorității (e.g. ultrajul), contra înfăptuirii justiției (e.g. omisiunea sesizării), de corupție (luarea/darea de mită, traficul/cumpărarea de influență), de serviciu (e.g. delapidarea, abuzul/neglijența în serviciu) sau infracțiuni de fals (e.g. falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual).
În plus, dată fiind configurația unor infracțiuni, funcționarilor publici le poate fi atrasă răspunderea penală în cazul în care acționează necorespunzător sau rămân în pasivitate când de fapt au obligația de a acționa într-un anumit sens. Pentru exemplificare, constituie infracțiunea de „omisiunea sesizării” fapta funcționarului public care, luând cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală.
Ce tip de angajat în mediul privat poate fi totodată și funcționar public?
Subiectul principal al acestei dileme juridice este persoana fizică angajată în cadrul unei organizații private, nefinanțată din fonduri publice dar care, totuși, prestează un serviciu de interes public.
Deși ne-am fi așteptat poate ca o astfel de persoană să fie considerată de legea penală funcționar privat, iată că totuși, în anumite situații, această persoană este considerată funcționar public asimilat, dacă ea însăși sau angajatorul său funcționează în baza unei legi speciale și – deși nu este finanțat de la bugetul de stat – exercită un serviciu de interes public, fiind totodată supus controlului sau supravegherii unei autorități publice.
- Pe baza acestor caracteristici, sunt incluse în categoria funcționarilor publici asimilați persoane fizice precum: medici, asistenți medicali, psihologi, practicanți de medicină alternativă care funcționează în cadrul unor unități spitalicești private nefinanțate din fonduri publice, persoane fizice care sunt supuse controlului sau supravegherii unei autorități publice (în exemplele anterioare – Ministerul Sănătății).
În practică regăsim însă și situații care la prima vedere pot fi considerate atipice, când persoanele fizice angajate sunt considerate prin ricoșeu funcționari publici asimilați.
Altfel spus, deși angajatorul este cel asupra căruia se realizează în mod direct controlul sau supravegherea unei autorități publice (chiar dacă acesta nu este o persoană juridică cu capital integral sau majoritar de stat și nici nu este finanțat din fonduri publice) în fapt și persoana angajată de către acesta exercită un serviciu de interes public care urmărește realizarea unor nevoi de interes general și în cazul căruia se relevă o autoritate publică care învestește cu îndeplinirea sau controlează ori supraveghează exercitarea respectivului serviciu de interes public.
Prin urmare, în această ordine de idei, dacă sunt întrunite condițiile expuse mai sus, pot fi considerați funcționari publici, spre exemplu, angajații:
- instituțiilor de credit (funcționari bancari), instituțiilor financiare nebancare (e.g. care prestează servicii de leasing financiar/operațional), instituțiilor de plată și instituțiilor emitente de monedă electronică;
- societăților de asigurare și/sau de reasigurare, societăților de servicii de investiții financiare, consultanților de investiții persoane juridice, societăților de administrare a investițiilor, societăților intermediare pentru licitații cu certificate de emisii de gaze în numele clienților lor;
- societăților care prestează servicii de utilități publice (precum servicii publice de alimentare cu apă și de canalizare; de salubrizare a localităților; de iluminat public).
Este important de reținut că legea penală este de strictă interpretare și aplicare, astfel încât orice alte condiții sau împrejurări decât cele enunțate anterior, care nu sunt prevăzute de legea penală, nu influențează aplicarea dispozițiilor legii penale privind funcționarii publici.
În cele din urmă, având în vedere efectele legii care se pot naște în funcție de circumstanțele cazului concret, recomandăm asistența avocaților specializați în drept penal în egală măsură organizațiilor private și angajaților acestora, pentru înțelegerea mecanismelor legale de care depinde aplicarea dispozițiilor legii penale privind funcționarii publici, pentru conștientizarea obligațiilor pe care persoanele implicate le au în raport cu dispozițiile legii penale și a riscurilor asociate, precum și pentru securizarea activității organizațiilor și gestionarea corectă a incidentelor cu relevanță penală ivite în interiorul sau în legătură activitatea organizațiilor respective.
Material redactat de Andrei Croitoru, Managing Associate al act Botezatu Estrade Partners.
