Scandal la Spitalul Județean din Satu Mare, după moartea unei gravide de 20 de ani / Medicii se apără: Femeia a refuzat masca de oxigen și intubarea - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3853miercuri 01 dec 2021

Scandal la Spitalul Județean din Satu Mare, după moartea unei gravide de 20 de ani / Medicii se apără: Femeia a refuzat masca de oxigen și intubarea

de I.B. Sâmbătă, 16 octombrie 2021, 22:11
- a A+
Imagine
Denisa, o tânără de 20 de ani, însărcinată în luna a șasea, a decedat la secția ATI a Spitalului Județean. Familia s-a adunat în fața unității medicale pentru a cere explicații medicilor care au tratat-o și spun că tânăra le-a spus chiar astăzi dimineață că dorea să meargă acasă, potrivit PresaSM.ro .


Aparținătorii sunt supărați și pe faptul că nu s-a cerut acordul familiei pentru intubarea tinerei, care a ajuns pe secția de Terapie Intensivă.

De cealaltă parte, autoritățile precizează că starea Denisei s-a deteriorat rapid, aceasta a refuzat masca de oxigen și intubarea.

Surse medicale au declarat pentru PresaSM că tânăra de 20 de ani, însărcinată, s-a prezentat pe data de 9 octombrie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare. În urma testării PCR, rezultatul a venit înapoi pozitiv la infecția cu SARS-Cov 2, iar tânăra a fost transferată la Spitalul de Boli Contagioase.

“A decedat o tânără de 20 de ani, însărcinată, 26-27 de săptămâni, internată pe ATI, caz confirmat pozitiv de COVID-19 și a decedat în urma complicațiilor survenite pe parcurs. Inițial a fost internată la Spitalul de Boli Contagioase, situația i s-a agravat și a fost transferată la Terapie Intensivă și a decedat în cursul acestei dimineți. Cauzele exacte ale decesului vor fi stabilite în urma necropsiei", a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Constantin Demian.


15261 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza