Multe firme românești au fost informate, de către partenerii chinezi, cu privire la problemele pe care le au în fabrici din cauza crizei energetice: că se întrerupe curentul, cu impact asupra producției și, evident, a livrărilor. China este un partener important al României. În primele 6 luni am importat de acolo mărfuri de 3,325 miliarde euro, de la file de pește, scorțișoară și medicamente, la îngrășăminte și anvelope. Unele firme românești importă materie primă de acolo pentru a produce diverse produse. HotNews.ro a discutat cu Allview, companie românească care produce, printre altele, telefoane și importă componente din China. De asemenea, am discutat și cu câteva magazine.

HotNews.roFoto: Hotnews

Întreruperi de curent în China

Despre criza energetică din China (click pentru a deschide), apărută recent (a aparut usor in august si a inceput sa se înrautateasca din septembrie), și cum poate afecta întreaga lume, HotNews.ro a scris recent. Reluăm câteva paragrafe din acel material și completam cu câteva informații apărute miercuri.

Practic, acum în China este o raționalizare a curentului. Pe deoparte este vorba de dorința de a reduce emisiile de carbon, dar pe de altă parte de faptul că există o lipsă a cărbunelui, ceea ce a dus la creșterea prețului.

Rezultatul crizei energetice a Chinei începe să se accentueze pe tot globul, urmând să lovească pe toată lumea, de la Toyota, la oierii australieni și producătorii de cutii de carton, scrie Bloomberg, citată de South China Morning Post. Practic, nu va fi afectată doar China, care este cel mai mare exportator, dar și întregul lanț de aprovizionare.

Camera de Comerț a Uniunii Europene în China spunea miercuri că monitorizează situația având în vedere sezonul de iarna. În cadrul unui webinar, președintele Camerei, Joerg Wuttke a spus că întreruperile din lanțul de aprovizionare ar duce, în cele din urmă, la lipsa mărfurilor și la prețuri mai mari pentru consumatori.

„Va trebui să vedem, de exemplu, cum vor fi produse și livrate articolele de Crăciun. Ar trebui să părăsească China acum pentru a ajunge la destinație”, a spus el, potrivit SCMP.

Wuttke a precizat că această criză a electricității se va înrăutăți și ar putea să pună China în „modul de criză” până în martie.

Momentul nu putea fi mai prost, industria de transport confruntându-se deja cu linii de aprovizionare aglomerate și cu întârzieri în ceea ce privește livrările de haine și jucării pentru sărbătorile de la finalul anului.

Allview: unii parteneri lucrează la capacitate redusă

Allview (Visual Fan) este un producător român de telefoane și alte dispozitive, listat la Bursa de Valori București. Din China importă unele componente.

“China se confruntă cu o criză energetică fără precedent, ce a afectat întreg procesul de producție și despre care am fost anunțați de către furnizorii noștri, încă de lunile trecute. Unii dintre partenerii cu care colaborăm lucrează la capacitate redusă (ceea ce a generat un nou dezechilibru în fluxul de aprovizionare), dar sunt și companii ce au reușit să gestioneze intern această problemă, prin recurgerea la generatoare ca sursă de energie”, a precizat Lucian Peticilă, CEO Allview, pentru HotNews.ro.

• În 2021, am reuşit să producem anumite componente în România, ceea ce ne-a ajutat din punctul de vedere al costului final al produselor noastre.

“Pentru următorii ani avem în plan să dezvoltăm mai multe componente pe plan local, împreună cu parteneri din România, să îmbunătățim liniile de fabricație pentru a optimiza costurile și pentru a crește marja de profit”, a mai afirmat Peticilă.

Magazinele din România au fost informate de partenerii chinezi: cine va suporta costurile mai mari

“Am fost informați că au existat momente în care fabricile au făcut o pauză de câteva zile, dar că, la fel cum se întâmplă în cazul fiecărui business, când apar astfel de situații neprevăzute, care impun măsuri radicale, toți cei implicați caută soluții”, a declarat Pătrașcu, CEO evoMAG.

El estimază că o mare parte din șoc va fi preluat de tot lanțul comercial: de producție, aprovizionare și vânzare - adică producătorul, distribuitorul și “noi ca retailer, pentru că, în online, totul este transparent, iar atunci când nu mai ești competitiv, se vede rapid”.

Potrivit acestuia, situația e în strânsă legătură cu cererea foarte mare de energie și cu lipsa materiei prime.

Raul Filip, director achizitii Altex România, a spus că diverși producători au cote diferite de consum.

„În context, noi am anticipat diversele limitări pe fluxul de aprovizionare în această perioadă și asigurăm stoc în mod constant”, a precizat el.

Filip a mai afirmat că dluxul de aprovizionare necesită o planificare anticipată, chiar și cu 9-12 luni în avans.

“Dificultățile pe fluxul de aprovizionare cu Asia au început încă din 2019, iar noi am reușit, astfel, să înțelegem și să le anticipăm pe cele mai multe dintre ele. Suntem pregatiti de vârful de sezon: Black Friday și sărbătorile de iarnă”, a mai arătat el.

Ce importăm din China

China este un partener comercial important al României, fiind pe locul 5 în ceea ce privește importurile (ca pondere din total). În primele 6 luni valoare importurilor a depășit 3,3 miliarde euro (în 2020 a fost de 5,06 miliarde euro). De acolo ne vin, printre altele, produse de înfrumusețare, țesături, ambalaje din hârtie, cauciuc etc., conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Vezi lista întreagă de produse (click pentru a deschide) pe care le aducem în țară de-acolo (sunt datele pe primele 6 luni în prima parte a documentului și pe 2020 în cea de-a doua parte)

Ca valoare, pe primele 10 poziții sunt:

*în primele 6 luni din acest an

1. Telefoane – 171,3 milioane euro

2. Circuite imprimate – 143,9 milioane euro

3. Masini automate de prelucrare a datelor si unitati ale acestora – 84,1 milioane euro

4. Parti care pot fi recunoscute ca fiind destinate exclusiv sau in principal aparatelor de emisie si receptie pentru radiodifuziune si televiziune – 84 milioane euro

5. Transformatoare electrice, convertizoare statice (de exemplu redresoare) – 74 milioane euro

6. Unelte pneumatice, hidraulice sau cu motor (electric sau neelectric) incorporat, pentru utilizare manuala – 71,1 milioane euro

7. Aparate de aer condiționat – 65,5 milioane euro

8. Circuite integrate – 58,6 milioane euro

9. Motoare și generatoare electrice – 58,6 milioane euro

10. Pompe de aer, compresoare de aer – tot 58,6 milioane euro

Anul trecut (întreg 2020), de exemplu, pe primul loc au fost țesăturile, cu 305 milioane euro. Importul de telefoane s-a ridicat atunci la 286,1 milioane euro.