Comitetul FMI face apel la vigilenţă în privinţa inflaţiei - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,2646sâmbătă 16 oct 2021

Comitetul FMI face apel la vigilenţă în privinţa inflaţiei

de V.M. Joi, 14 octombrie 2021, 17:27
- a A+
Imagine
Comitetul Monetar şi Financiar Internaţional (IMFC) al Fondului Monetar Internaţional va cere sporirea monitorizării dinamicilor inflaţioniste şi va solicita autorităţilor să fie pregătite "să adopte măsuri decisive pentru a menţine stabilitatea preţurilor", se arată în proiectul de comunicat consultat de Reuters, citează Agerpres.


Comunicatul, care va fi emis joi de IMFC, indică sporirea semnificativă a temerilor de la reuniunile FMI şi Băncii Mondiale de săptămâna aceasta că majorarea inflaţiei s-ar putea dovedi mai durabilă.

"Actuala creştere a inflaţiei încă este evaluată ca fiind determinată de factori temporari, dar acum pare mai puţin tranzitorie decât ne-am aşteptat anterior, iar riscurile la adresa perspectivelor privind inflaţia pe termen scurt sunt în creştere, într-un mare număr de ţări", se arată în comunicatul IMFC.

Economia mondială intră într-o fază de risc inflaţionist, a avertizat marţi Fondul Monetar Internaţional , făcând un apel către băncile centrale să fie "foarte, foarte vigilente" şi să ia măsuri devreme pentru a înăspri politica monetară dacă presiunile preţurilor se vor dovedi a fi persistente.

Cu ocazia publicării noului raport World Economic Outlook, economistul şef al FMI, Gita Gopinath, a spus că, datorită solidităţii revenirii economice, este prea devreme să vorbim despre stagflaţie chiar dacă unele probleme de aprovizionare au stimulat inflaţia.

"Am ştiut întotdeauna că la o revenire dintr-o gravă contracţie vor exista probleme legate de decalajul dintre ofertă şi cerere. Speranţa noastră era că situaţia se va echilibra până la acest moment al anului... Dar am fost loviţi de şocuri suplimentare, inclusiv unele şocuri provocate de fenomenele meteo, iar asta face ca dezechilibrele să persiste o perioadă mai îndelungată", a spus Gita Gopinath.

Scenariul de bază al FMI este că inflaţia va creşte semnificativ până la finele anului, după care se va modera la mijlocul lui 2022 iar ulterior va reveni la nivelul la care era înaintea pandemiei. Însă raportul WEO publicat marţi atrage atenţia că "riscurile inflaţioniste sunt orientate în sus" şi sfătuieşte băncile centrale să acţioneze dacă presiunile preţurilor dau semne că vor persista.

Comitetul Monetar şi Financiar Internaţional (IMFC), care are 24 de membri, este organul executiv al Fondului Monetar Internaţional.


73 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza