Ania Caill, singura schioare din top 100 mondial în probele de viteză care concurează pentru România, se gândeşte să se retragă din cauza problemelor cu federaţia naţională.

Ania CaillFoto: cosr.ro

După disputele cu Federaţia în contextul înscrierii ei la precedentele jocuri olimpice din Coreea de Sud şi la Campionatele Mondiale de la începutul acestui an, acum Ania Caill, aflată în vârf de formă şi în apogeul carierei, este în pericol să nu meargă la concursurile olimpice de schi de la Beijing 2022.

"Nu înţeleg ce au cu mine, ce le-am făcut. Nu mi s-a spus niciodată cu ce le-am greşit. Şi totuşi, de patru ani, merg pe sârmă în faţa lor şi mă rog de ei - de cei de la federaţie – să mă înscrie la concursuri. E singurul lucru pe care îl aştept de la ei: să mă lase să concurez, să mă lase să reprezint România", a declarat Ania Caill într-o conferinţă de presă, citată de News.ro.

Deşi mai sunt două zile până la momentul transmiterii listei extinse a lotului de sportive pentru Beijing 2022, Ania Caill, care are în palmares un loc doi la o probă de coborâre în Cupa Europei şi care este astăzi pe locul 97 în lume în ierarhia probelor de viteză, nu se află pe listă.

"Este un film pe care l-am mai văzut: cu două zile înainte de deadline eram în aceeaşi situaţie şi înainte de JO din Coreea de Sud. Am fost şi atunci, ca şi astăzi, chemată în comisia de disciplină a Federaţiei, pentru a fi sancţionată", a declarat Caill.

Anterior în cursul zilei, înainte de conferinţa de presă organizată miercuri seară, ea şi Ioan Achiriloaie, fost coborâtor român şi cel care acum o pregăteşte, au fost audiaţi într-o comisie de disciplină, managerul sportivei riscând suspendarea pentru că, prin opoziţia la deciziile "nedrepte" ale federaţiei, ar fi prejudiciat imaginea forului suprem al schiului românesc.

"Sunt acuzat că nu am acceptat fără să comentez decizia federaţiei – a dlui Puiu Gaspar, mai exact (secretarul general al Federaţiei Române de Schi-Biatlon (FRSB, n.r.) – de a nu include în lot cea mai bună sportivă a României de departe. Am obiectat prin câteva scrisori deschise pe care le-am trimis, nu am jignit, nu am insultat, doar m-am opus. Pentru asta sunt cercetat", a declarat, la rândul său, Ioan Achiriloaie.

Presiunea pe care Puiu Gaspar şi echipa lui de la FRSB o pun pe sportivă şi pe managerul ei – care de curând a obţinut şi certificatul de antrenor de schi printr-un examen dat la Federaţia Germană – este imensă, au declarat cei doi.

"Eu trebuia să fiu la antrenament astăzi, ieri şi toată săptămâna. Este un moment în care toate adversarele mele – deschid Instagramul şi le văd – sunt pe pârtie şi încep ultima fază a pregătirii înaintea sezonului, iar eu stau în Bucureşti şi mă lupt în hârtii cu federaţia pentru o vină pe care nu o cunosc. Mă afectează, evident, această situaţie!", a spus schioarea.

La 25 de ani – aproape 26 – un schior care îşi doreşte să facă probe de viteză este la începutul carierei: are suficient de multă experienţă acumulată în probele tehnice cât să ştie să gestioneze în curse viteze care pot atinge şi 130 de kilometri pe oră pe schiuri.

"Probele de viteză sunt un fel de Formula 1 în automobilism. La coborâre se moare, de-aia la coborâre nu merge toată lumea. Ni se reproşează că la Cortina - unde Ania a mers cu o fisură de disc şi, cu două zile înainte, nici nu se putea aşeza în poziţie de coborâre din cauza durerii – a venit ultima, pe 30 din 30 de sportive. Dar nimeni nu spune că a venit la patru secunde de aur. Oamenii de la federaţie refuză să admită că această clasare, în aceste condiţii, este mult mai valoroasă decât un loc 34 din 38 la o probă tehnică la 25 de secunde de podium", a explicat tehnic Achiriloaie.

Conferinţa de presă de miercuri seară a celor doi a fost un strigăt de ajutor către forurile superioare federaţiei de specialitate, pe care le aşteaptă să intervină în favoarea lor în conflictul cu Puiu Gaspar şi echipa lui.

"Am obosit, pur şi simplu am obosit. E ca şi când aş schia cu nişte saci cu cartofi în spinare, chiar mă apasă aceste probleme. Până acum am reuşit să mă refugiez în schi, în lumea mica a schiului de elită unde suntem respectaţi şi plăcuţi de toată lumea, şi să nu mă gândesc la ce mi se întâmplă acasă înainte de fiecare sezon, de patru ani încoace. Acum am ajuns să simt această presiune mult prea mult", a spus schioarea.

La rândul său, Achiriloaie a afirmat că s-au gândit să schimbe ţara pentru care concurează, pentru a evita disputele cu Gaspar, dar schioarea nu a fost de acord.

"Eu chiar simt că sunt mai mult româncă, desi am crescut în Franţa. Vreau să scrie România când sunt pe podium, nu altă ţară cu care n-am nimic de-a face. Aici e mama mea, aici a fost până de curând bunica, eu sunt româncă şi vreau să concurez pentru România, dar simt că nu mai pot şi mă gândesc la retragere", a conchis amar Ania Caill.

Decizia Comisiei de Disciplină a FRSB în cazul lui Achiriloaie le va fi comunicată la începutul săptămânii viitoare.