Imaginile zilei: Samir Nasri, de nerecunoscut - Cum arată francezul, la doar o lună de la anunțarea retragerii - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,2724marţi 19 oct 2021

Imaginile zilei: Samir Nasri, de nerecunoscut - Cum arată francezul, la doar o lună de la anunțarea retragerii

de C.C. Joi, 14 octombrie 2021, 9:56
- a A+
Imagine
Samir Nasri și-a anunțat retragerea din activitatea sportivă în septembrie 2021. La doar o lună distanță, imaginile îl înfățișează pe fostul internațional francez cu multe kilograme în plus.

În timpul carierei, Samir Nasri a intrat în atenția fanilor nu pentru fizicul impresionant, ci mai degrabă pentru faptul că a fost posesorul unei glezne fine.

Comparațiile venite din lumea fotbalului îl poziționau pe Nasri alături de Zinedine Zidane, legenda fotbalului francez, cei doi împărtășind un stil similar de joc și un mediu cultural asemănător.

Totuși, la doar o lună de la retragere, Nasri nu mai e același, iar apariția sa din cadrul unui meci demonstrativ jucat de legendele lui Marseille a șocat. Mijlocașul are multe kilograme în plus, pesemne că a lăsat rapid în urmă cariera fotbalistică pe care a avut-o.

Meciul dintre legendele OM și reprezentativa organizației caritabile UNICEF s-a terminat în favoarea francezilor, scor 7-4. Nasri a împărțit vestiarul cu nume precum Robert Pires, Marcel Desailly și Didier Drogba, în timp ce echipa UNICEF a fost formată din jucători precum Eric Abidal, Esteban Cambiasso și Patrick Kluivert.

Nasri a jucat ultimul meci oficial în octombrie 2019


Samir Nasri, 34 ani, a ispăşit o suspendare de 18 luni pentru dopaj începând cu 2018, un episod care i-a schimbat modul de percepţie al fotbalului: "Am considerat asta mai mult decât nedrept, nu luasem niciun produs dopant. A fost doar o injecţie cu vitamine pentru că eram bolnav. Asta mi-a tăiat elanul".

Trecut pe la Marseille, Arsenal sau Manchester City, Samir Nasri a jucat ultima dată pentru Anderlecht, în prima ligă din Belgia. Francezul a avut probleme mari cu accidentările, iar ultima sa partidă oficială a fost împotriva celor de la Charleroi, pe 4 octombrie 2019.


2773 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza