Transportatorii vor protesta pe 17 noiembrie în Piața Constituției, între orele 9:00 – 18:00, „deoarece solicitările de la protestul din 29.09.2021 nu au fost luate în considerare”, conform UNTRR. Este vorba despre reîncadrarea diurnei ca venit salarial, criza de pe piața RCA și carantinarea șoferilor profesioniști.

Imagine de la protestul transportatorilorFoto: Hotnews

Ei au protestat pe 29 septembrie pentru aceleași lucruri în Piața Victoriei. În legătură cu reîncadrarea diurnei, HotNews.ro a tot scris pe temă. Este vorba despre faptul că ANAF a reîncadrat ca venit salarial, apoi a început să emită decizii de impunere pe ultimii 5 ani. Camera Consultanților Fiscali a atras atenția că acțiunile de control fiscal sunt abuzive și că autoritățile implicate sunt lipsite de transparență și confuze.

În parlament, câțiva liberali au făcut un proiect prin care se dă amnistie și încearcă să corecteze problema. Acum se află la Senat. Mai are unele probleme proiectul, dar poate fi corectat în dezbaterile la care vor participa, cel mai probabil, și transportatorii.

Citește și:

Unde se poate ajunge. Importanța tiriștilor pentru cetățeni, pe înțelesul premierului și ministrului de Finanțe