Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat la Digi 24 că România a primit o propunere de ajutor din partea Ungariei, având în vedere situaţia ţării noastre în ceea ce priveşte pandemia de COVID-19, însă urmează discuţii, la nivel de specialişti privind detaliile acestui ajutor, potrivit News.

Cseke AttilaFoto: AGERPRES

”Din partea Ungariei am primit o promisiune sau, dacă vreţi, o propunere de ajutor. Mulţumim pentru această propunere, orice ajutor este binevenit. Acuma, partea tehnică, cu ce ne poate ajuta Ungaria şi ce dorim noi, este la nivel de specialişti, că şi astăzi au mai avut loc discuţii. Acest mecanism care este un mecanism bilateral a mai fost folosit şi de alte ţări. Şi am văzut în spaţiul public tot felul de discuţii legate de acest subiect”, a declarat Cseke Attila, la Digi24, joi seară.

Ministrul interimar al Sănătăţii a explicat că şi alte state şi-au oferit reciproc ajutorul şi chiar România a trimis specialişti în ajutorul altor ţări.

”Germania a oferit paturi pentru Italia şi Franţa în momentul în care aceste două ţări şi mai ales Italia era într-o situaţie foarte grevă. Se întâmplă la ţări mult mai dezvoltate medical şi economic. Să ştii că este totuşi îmbucurător, chiar dacă suntem în această situaţie, că şi cu Mecanismul European de Protecţie Civilă, unde am solicitat un sprijin legat de un medicament şi de compresoare de oxigen, chiar şi astăzi am avut o discuţie şi sunt promisiuni de sprijin către România. Eu cred că asta este, nu vreau să fiu patetic, dar cred că asta este esenţa Uniunii Europene, aceea de a avea solidaritate când avem nevoie. Şi noi i-am ajutat pe greci cu pompieri şi am fost mândri că grecii ne-au lăudat, am trimis echipaj medical în Slovacia, în marte anul acesta când ei erau cumva pandemic şi aveau probleme. Şi nu e deloc ruşinos, aud tot felul de declaraţii, nu e deloc ruşinos de a cere sprijin şi a cere solidaritate de la alte ţări”, a declarat Cseke Attila.

Raed Arafat a explicat, luni seară, de ce autorităţile nu iau în calcul transportul pacienţilor cu coronavirus în străinătate.

”Acest lucru poate fi realizat la distanţe limitate, cu spitale din vecinătate. Noi avem foarte mulţi pacienţi la care le găsim locuri. Astăzi erau la un moment dat 50 de pacienţi pentru care căutam locuri. Este imposibil să pui asemenea număr de pacienţi în avioane”, a explicat Arafat, precizând că pacienţii care trebuie deplasaţi cu oxigen nu pot fi urcaţi în avioane, existând risc de inceniu sau explozie.

În plus, a explicat Raed Arafat, pacienţii intubaţi rareori suportă transportul şi, cel mult, pe distanţe scute, nu patru – cinci ore.

”De transferat afară este o soluţie care poate fi discutată, dar nu poate să fie soluţia magică”, a mai explicat Arafat.

Acesta nu a exclus posibilitatea de a se solicta, la un moment dat, echipe din străinătate pentru România.