Pe Luminița am cunoscut-o bătută. În 1990 Piața Universității. Și cred că dacă nu-l cunoști pe om atunci, în absurdul și amarul întâmplărilor, nu-l cunoști de loc. Apoi, m-am bucurat în anii ce-au fost de limba ei latină, pe care n-a lăsat-o deoparte, decât după ce Ministerul a tăiat orele precum măcelărul vaca 2 miliarde. De fiecare dată Luminița a avut tonul egal și capul ei a stat sus ca să-nțeleagă lucrurile în profundul lor. Adică, dece s-a-ntâmplat? Asta este Luminița Matei Gheorghiu, pentru mine, cea mai mișto profă pe care o cunosc. Că tot vorbim de profesori, de deschiderea noului An Școlar.
Pe Luminița Matei Gheorghiu o știam de ceva timp.
Dar de cunoscut am cunoscut-o bătută. Împreună eram în 1990 în Piața Universității, normal. Dar ea era mai în Piață decât eram eu. Atașamentul ei este nețărmuit. Când alege un drum merge pe el. Misiunea, Luminița, o vede întrutotul sau de loc. Și nu este genul fanatic, nu. Luminița nu este o fanatică. Luminița își trăiește opțiunile de una singură. Este rar un asemenea om. Mai ales că nu doar spiritul este ultragiat, bătut ca șnițelul este trupul. Când mintea mai închide ochiul, trupul te face dureros de viu. Când trupul se vindecă, mintea nu se mai suportă. Și sunt multe zile și nopți de neîndurătoare singurătate cu sine.
Pe Luminița Matei Gheorghiu apoi am re-cunoscut-o ca profă de latină.
Aveau fetele din generația ei o fascinație pentru limba latină ceva ce nu găseai în altă lume. Latina le făcea cumva cu nasul pe sus, mai pline de nobleți sufletești. Pe fetele astea trebuia să le cucerești într-un permanent asalt grațios. Cum greșeai, cum te dădeau în noroi cu tot cu armură de cavaler. Limba latină le-a dat fetelor, cel puțin, acest mod de a fi și de a imagina o lume mai bună. Într-un comunism care te animaliza.
Bine, limba latină în anii 1980 te făcea om, cu adevărat.
Profii, în frunte cu Iancu Fischer, erau călăuze și traineri personali, cum se zice astăzi. Făceau din limba latină de la Litere un fel de temelie în a trăi și imagina lumile ce-au fost. Studiul pe un singur cuvânt dura ore. Ce chin, ce bucurie. Luminița a înțeles latina astfel și a rămas în elegantele haine ale interpretării temeinice, ținând deoparte divagația inutilă.
Rar mi s-a întâmplat să văd elevi prinși în farmecul profei de limbă moartă. Și uite că există. Luminița a dat o groază de olimpici la limba latină cu premii internaționale. Ce pile să ai? Ce interes să ai să-nveți limba latină?Luminița le-a dat limba și civilizația latină elevilor ei ca o formă de înțelegere a lumii înconjurătoare. Distanța pentru a vedea ansamblu. Hermeneutica pentru a înțelege cel puțin zece sensuri ale cuvântului.
Păi, nu asta căutăm în școală?
Tone de lecții nu asta ar face bine să urmărească? Da da. Și și? Limba latină a fost dată dracului la gunoiul istoriei. Luminița și atunci, ca-n 1990, și-a trăit pasiunea, opțiunea cu mintea ei. Este din nou rar un asemenea om. Da, a devenit profă de română. Doar studiase româna pe vremea pasiunii sale: latina.
Dar, iarăși, nu doar spiritul este ultragiat, bătut ca șnițelul este trupul.
Când mintea mai închide ochiul, trupul te face dureros de viu. Când trupul se vindecă, mintea nu se mai suportă. Și sunt multe zile și nopți de neîndurătoare singurătate cu sine.
Asta-i Luminița Matei Gheorghiu pentru mine. Pentru alții? Ce-mi pasă mie de alții când o cunosc pe cea mai mișto profă? Adică, omul care-și face datoria simplă de a-i face pe elevii ei să aibă cu sine o formă inteligentă de înțelegere a lumii nebune în care trăiesc.
Luminița Matei Gheorghiu a făcut lumea asta a noastră mai bună.
0
5
