Stefano Pioli, tehnicianul lui AC Milan, vine cu o propunere incredibilă pentru a face fotbalul mondial mai atractiv. Antrenorul ar vrea ca, odată ce echipele trec de jumătatea terenului, să nu mai aibă posibilitatea paselor înapoi.

Stefano PioliFoto: acmilan.com

Pioli se insipiră din baschet, acolo unde jucătorii nu mai au voie să se întoarcă în propria jumătate odată ce au trecut de cea a adversarului.

"Dacă vrem un fotbal mai spectaculos, ar trebui să existe o regulă prin care echipele să nu mai poată să se întoarcă în propria jumătate odată ce au trecut mijlocul terenului", a declarat vineri Pioli.

Tehnicianul în vârstă de 55 de ani adăugă și că, dacă ar fi după el, timpul ar trebui întrerupt în momentul în care mingea iese în out, iar în prima repriză ar trebui să existe un timeout, conform Marca.com.

Julian Nagelsmann a uimit și el lumea fotbalului în septembrie, susținând introducerea unor căști prin care căpitanii să poată comunica cu antrenorii în timpul meciurilor, exact ca în fotbalul american.