​Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, s-a încurcat miercuri în legislația RCA întrebat fiind dacă în cazul vătămărilor corporale un păgubit City Insurance, societate în curs de faliment, poate primi mai mult de 500.000 de lei de la Fondul de Garantare a Asiguraților, plafon care tocmai ce a fost decis de Guvern prin ordonanță de Urgență. Deși legal acest lucru este imposibil, Vîlceanu a spus că Ordonanța are prevederi și pentru vătămări corporale, evitând un răspuns.

HotNews.ro l-a întrebat miercuri pe ministrul Finanțelor, în briefingul care a urmat ședinței de Guvern în care s-au adus modificări la Legea privind Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), dacă în cazul vătămărilor corporale FGA va putea plăti mai mult de 500.000 de lei. Ministrul a arătat că nu știe nici legislația RCA și nici ce a adoptat de fapt Guvernul în ședința la care a participat.

Mai exact, prin Ordonanța adoptată miercuri de Guvern, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) va putea plăti despăgubirile către asigurați în 60 de zile de la publicarea în Monitorul oficial a deciziei ASF de retragere a autorizației de funcționare a asigurătorului, fără să se mai aștepte ca falimentul să fie declarat prin decizia definitivă în instanță, cum era până acum în legislație.

O altă modificare importantă este că păgubiții care au de recuperat despăgubiri de la o firmă de asigurări intrată în faliment vor putea primi cel mult 500.000 de lei pe fiecare contract pe care îl au la o astfel de firmă în faliment. Acum, suma maximă este de 450.000 de lei și se acordă de către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) per creditor, și nu pe fiecare contract de asigurare.

HotNews.ro l-a întrebat pe ministrul Finanțelor ce se întâmplă cu despăgubirile pentru vătămări corporale severe, mai ales că două asociații au cerut azi Guvernului să crească plafonul de maxim 500.000 de lei, în condițiile în care plafonul de despăgubire minim garantat pentru o victimă este de 1.220.000 euro în legislatia UE aferentă RCA.

Ministrul Dan Vîlceanu: "Există și o altă prevedere în această OUG chiar privind stabilirea cuantumului daunelor morale cu respectarea principiului echității și prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic fără a se ajunge la o îmbogățire fără just temei. Există un mod de calcul. Sunt prevăzute și asemenea situații în această modificare.

Ministrul Dan Vîlceanu: Nu..de fapt majorarea de la 450.000 de lei la 500.000 de lei reprezintă suma pentru o poliță încheiată, dar există și alte prevederi privind cuantumul daunelor și modul de calculare.

Ministrul Dan Vîlceanu: Rămâne de văzut. Nu. În principiu suma este de 500.000 de lei.

Ministrul Dan Vîlceanu: Deci, aș vrea să faceți o diferență. Ceea ce vă spun cu privire la acest plafon de 500.000 de lei se referă la polițele pentru asigurări de răspundere civilă auto (RCA) și dumneavoastră vorbiți despre altceva.

Ministrul Dan Vîlceanu: Corect, dar pentru stabilirea...în legătură cu aceste daune la care faceți referire sunt alte prevederi și tocmai v-am spus că se stabilește cuantumul cu respectarea principiului echității și prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic fără a se ajunge la o îmbogățire fără just temei.

Și vă mai pot da încă o modificare pentru că are legătură - sunt informații pe care, prin aceste modificări, FGA și le poate lua de la Poliție, Jandarmi si așa mai departe astfel încât toate informațiile pe care Fondul le are nevoie pentru a face despăgubirea să fie corecte.

Deci una e dauna pentru o poliță de asigurare în legătură cu o creanță de asigurare și alta este dauna pentru eu știu..afec..

Ministrul Dan Vîlceanu: Bun. Am înțeles. Încă o dată vă citesc ce v-am citit mai devreme.

Ministrul Dan Vîlceanu: Păi asta v-am citit și stăm cât de mult doriți dumneavoastră .

Și ministrul Vîlceanu a citit iar textul.

Modificarea adusă prin OUG-ul dat azi la Legea 213/2015 la care se referă ministrul este următoarea:

Amintim că, potrivit legislației din România, orice asigurare RCA validă, indiferent de cât de puțin costă, permite despăgubiri pentru vătămări corporale și deces în limita a 6,07 milioane de euro, în timp ce pentru daunele materiale, limita de despăgubiri este în prezent de 1,22 milioane de euro.

Deci o asigurare RCA, în afara șoferului vinovat, despăgubește pe oricine suportă o daună inclusiv pe membrii de familie ai șoferului vinovat aflați cu acesta în autovehicul în momentul accidentului.

Altfel spus, în cazul unui accident, de care tu, client City Insurance, te faci vinovat, asigurarea RCA poate suporta plata acestor despăgubiri maxime. În situația tragică în care apar victime în mașina ta ori a celui pe care l-ai lovit, cheltuielile cu spitalizarea ți-ar fi greu de suportat, dacă nu ai avea o asigurare RCA.

Pe de altă parte, în actualul context în care City Insurance este în curs de faliment, toate cererile de deschidere de dosare de daună și toate cererile de plată se vor face strict de către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA). Și, așa cum se arată și în Ordonanța de urgență adoptată azi, FGA nu poate plăti mai mult de 500.000 de lei (maxim 100.000 de euro).