Iohannis va merge la congresul PNL: Îl încurajez pe Florin să continue şi să nu se teamă / Cine mai înţelege reacţiile lui Ludovic? - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,2560marţi 26 oct 2021

Iohannis va merge la congresul PNL: Îl încurajez pe Florin să continue şi să nu se teamă / Cine mai înţelege reacţiile lui Ludovic?

de Redactia Miercuri, 22 septembrie 2021, 7:48
- a A+
Imagine
"Florin Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis", a spus marți Klaus Iohannis, aflat la New York, adăugând că actualul premier poate rămâne în funcție până la următoarele alegeri. Şeful statului a mai anunţat că va participa, sâmbătă, la Congresul PNL în care se alege preşedintele formaţiunii. El a precizat că actuala criză guvernamentală se va tranșa după congresele PNL și USR PLUS, transmite Agerpres.


Cu privire la criza guvernamentală, el a arătat, marţi, într-o discuţie cu jurnaliştii care îl însoţesc la New York la Adunarea Generală a ONU, că aceasta se va tranşa după congresele PNL şi USR PLUS.

Iohannis nu crede într-o eventuală demitere a Guvernului după cele două congrese şi consideră că premierul Florin Cîţu poate conduce Executivul până la următoarele alegeri.

"Îl încurajez pe Florin să continue şi să nu se teamă şi pe liberali să rămână la guvernare. (...) Florin Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis", a spus Iohannis.

Klaus Iohannis a mai afirmat că întotdeauna au existat curente diverse în PNL care s-au tranşat după alegerile interne, fie prin alinierea în spatele câştigătorului, fie prin trecerea la un alt partid, context în care a dat exemplul fostului lider liberal, Călin Popescu-Tăriceanu.

El a afirmat că mai are discuţii cu preşedintele PNL, Ludovic Orban. "Dar cine mai înţelege reacţiile lui Ludovic", a adăugat Iohannis cu privire la declaraţiile recente ale liderului PNL la adresa sa.

Preşedintele Klaus Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care are loc la New York.


18110 afisari



Constituția României
Nyk1 [utilizator], Miercuri, 22 septembrie 2021, 7:55
+69/75
ARTICOLUL 84
(1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.
Domnule președinte Iohannis,
Rescator [utilizator], Miercuri, 22 septembrie 2021, 8:11
+66/70
Nimeni nu mai înțelege reacțiile Dv.Mizați pe un cal mort,
numitul Super-Cîțul având toate defectele posibile ale
unui biped.Dacă împărtășiți aceleași *valori* cu ale
individului periculos și profund nociv pentru România,
înseamnă că lucrați la demolarea și prăduirea țării
și la sărăcirea extremă a cetățenilor ei.Cred că o să
culegeți roadele orbirii și iubirii de Super-Cîțul!
inca 75 de comentarii comenteaza