Talibanii și-au nominalizat un ambasador la ONU și cer să se adreseze Adunării Generale - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,2484vineri 22 oct 2021

Talibanii și-au nominalizat un ambasador la ONU și cer să se adreseze Adunării Generale

de Redactia Miercuri, 22 septembrie 2021, 7:35
- a A+
Imagine
Talibanii au cerut să se adreseze liderilor mondiali la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite care are loc în această săptămână la New York şi l-au nominalizat ca ambasador pe purtătorul lor de cuvânt din Doha, Suhail Shaheen, relatează Reuters și BBC .


Ministrul taliban de Externe Amir Khan Muttaqi a făcut cererea într-o scrisoare adresată luni secretarului general al ONU, Antonio Guterres. Muttaqi a cerut să vorbească în cadrul reuniunii anuale la nivel înalt a Adunării Generale, care se încheie luni.

Purtătorul de cuvânt al lui Guterres, Farhan Haq, a confirmat scrisoarea lui Muttaqi. Iniţiativa creează o confruntare cu Ghulam Isaczai, ambasadorul Afganistanului care reprezintă guvernul demis luna trecută de talibani.

Haq a declarat că cererile rivale pentru ocuparea locului Afganistanului la ONU au fost trimise unui comitet de acreditare format din nouă membri, ai cărui membri includ Statele Unite, China şi Rusia.

Este puţin probabil ca acest comitet să se întâlnească pe această temă înainte de ziua de luni, aşa că este îndoielnic că ministrul de Externe taliban se va adresa organismului mondial.

Acceptarea ulterioară a ambasadorului talibanilor la ONU ar fi un pas important în intenţia grupului islamist de linie dură pentru recunoaşterea internaţională, care ar putea ajuta la deblocarea fondurilor extrem de necesare pentru economia afgană, care are probleme.

Guterres a spus că dorinţa talibanilor de recunoaştere internaţională este singura pârghie pe care alte ţări o au pentru a cere un guvern incluziv şi respectarea drepturilor, în special pentru femei, în Afganistan.

Scrisoarea talibană spune că misiunea lui Isaczai "este considerată încheiată şi că el nu mai reprezintă Afganistanul", a spus Haq.

Până la adoptarea unei decizii de către comitetul de acreditare, Isaczai va rămâne în funcţie, conform regulilor Adunării Generale. În prezent, acesta este programat să se adreseze în ultima zi a reuniunii, pe 27 septembrie, dar nu este clar imediat dacă vreo ţară ar putea obiecta în urma scrisorii talibane.

Comitetul se întruneşte în mod tradiţional în octombrie sau noiembrie pentru a evalua acreditările tuturor membrilor ONU, înainte de a trimite un raport pentru aprobarea Adunării Generale, înainte de sfârşitul anului. Comitetul şi Adunarea Generală funcţionează de obicei prin consens privind acreditările, au spus diplomaţii.

Alţi membri ai comitetului sunt Bahamas, Bhutan, Chile, Namibia, Sierra Leone şi Suedia. Când talibanii au guvernat ultima dată între 1996 şi 2001, ambasadorul guvernului afgan pe care l-au răsturnat a rămas reprezentantul ONU după ce comitetul de acreditare şi-a amânat decizia cu privire la revendicările rivale la scaun. Decizia a fost amânată "cu înţelegerea că actualii reprezentanţi ai Afganistanului acreditaţi la Organizaţia Naţiunilor Unite vor continua să participe la lucrările Adunării Generale", potrivit raportului comisiei.(Sursa: News.ro)


5174 de afisari



sa nu uite
piticu_enigmatic [utilizator], Miercuri, 22 septembrie 2021, 7:38
+10/14
sa-si lase armele si eventual vesta la intrare :))
Eu as zice mai intai sa se spele,
John M. [utilizator], Miercuri, 22 septembrie 2021, 8:26
+7/9
dupa aia sa vina cu proiectul de constitutie, dupa aia cu cod civil si penal si la urma de tot sa fie lasat sa vorbeasca intr-un forum civilizat.
inca 1 comentariu comenteaza