Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, și-a făcut duminică seara prima apariție publică de la ieșirea din închisoare, la emisiunea fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, la Realitatea Plus. Acesta a spus că în penitenciar a fost ca în iad și că ”în România se dorește să avem o țară că afară, dar închisorile să fie că în evul mediu”.

DragneaFoto: Captura video

”Aproape toți cei care trec prin închisorile din România sunt tentați să repete ce au făcu și unii sunt tentați să facă și mai rău decât au făcut din cauza modului în care sunt tratați în penitenciarele din România”, a spus Dragnea.

El a mai spus că a avut ”un regim preferențial negativ”.

”Am suferit aceste abuzuri în ceea ce privește dreptul la muncă. Am stat 9 luni de zile închis, ieșeam câte 50 de minute pe zi afară însă după ce apunea soarele. Eu timp de 9 luni am văzut foarte puțin lumina soarelui. În final am câștigat printr-o hotărâre judecătorească”, a mai spus acesta.