Patru bărbaţi implicaţi în agresarea a doi jurnalişti şi a unui activist de mediu, în judeţul Suceava, reţinuţi vineri sub acuzaţiile de "lovire sau alte violenţe" şi "purtare abuzivă, au fost plasaţi sub control judiciar, scrie news.ro.

"La data de 18.09.2021 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 4 inculpaţi cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi a infracţiunii de purtare abuzivă. În fapt s-a reţinut că, în ziua de 16.09.2021, în locul denumit Pârâul Rusului de pe raza comunei Panaci, judeţul Suceava, cei patru inculpaţi au lovit cu pumnii şi picioarele trei persoane vătămate ce realizau un documentar despre tăierile ilegale de arbori din păduri. Una dintre persoanele vătămate a fost supusă unui tratament degradant. Totodată, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a dispus luarea măsurii preventive a controlul judiciar faţă de cei patru inculpaţi", informează un comunicat transmis sâmbătă.

Dispunerea acestor măsuri au avut în vedere limitele de pedeapsă ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, precum şi asigurarea bunei defăşurări a urmăririi penale şi înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.

Doi jurnalişti şi un activist de mediu care filmau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din România au fost bătuţi de aproximativ 20 de persoane într-o pădure din Suceava.