Papa, chemat să reacționeze miercuri la un plan al arhiepiscopilor americani de a priva de comuniune liderii favorabili avortului, precum președintele Joe Biden, a spus în termeni generali că Biserica nu a fost chemată să ia o poziție politică, scrie AFP.

Papa Francisc si Vladimir PutinFoto: Vatican Media

„Ce ar trebui să facă pastorul? Fii pastor, nu condamna”, inclusiv „excomunica”, a apreciat suveranul pontif, fără să vrea să comenteze direct dezbaterile unei Biserici americane, deseori prezentă deschis în viața politică.

În avionul care l-a adus înapoi dintr-o călătorie de patru zile la Budapesta și Slovacia, Papa a cerut „compasiune și tandrețe”, denunțând pagini din istoria Bisericii precum noaptea de Sfântul Brtolomeu sau vânătoarea de vrăjitoare și eretici.

„Dacă ieși din îngrijirea pastorală a Bisericii, devii om politic”, a dezaprobat el.

În același timp, Papa a avut grijă să-și exprime încă o dată oroarea față de avort, pe care l-a comparat-o cu o ”crima”.

"Oricine face avort ucide, fără jumătăți de măsură. Luați orice carte despre embriologie pentru studenții la medicină. Până în a treia săptămână după concepție, toate organele sunt deja acolo, chiar și ADN-ul ... Este o viață umană, această viață umană trebuie fie respectată, acest principiu este atât de clar! ", a comentat el.

„Acesta este motivul pentru care Biserica este atât de dură cu această problemă, deoarece dacă acceptă acest lucru, este ca și cum ar accepta crima zilnică”, a insistat Francisc.

În iunie anul trecut, Conferința Episcopilor Catolici Americani (USCCB) a votat cu o largă majoritate să elaboreze un text privind „semnificația Euharistiei în viața Bisericii”, care ar putea avea ca rezultat refuzul împărtășaniei politicienilor care sprijină avortul.