Turist în București, dincolo de clișee (VI): localuri din Capitală de unde poți lucra de la distanță. Uneori, nu plătești consumația, ci timpul petrecut acolo - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,2171miercuri 22 sep 2021

Turist în București, dincolo de clișee (VI): localuri din Capitală de unde poți lucra de la distanță. Uneori, nu plătești consumația, ci timpul petrecut acolo

de Gruia Dragomir Sâmbătă, 24 iulie 2021, 12:13
- a A+
Imagine
​În acest episod din seria "Turist în București" încercăm să le dăm o mână de ajutor celor care vor să descopere locuri din oraș de unde pot lucra remote, unde găsesc un mediu prietenos pentru a face acest lucru și unde au toate cele necesare pentru a fi cât mai productivi.


Pandemia i-a făcut pe mulți angajatori să-și regândească programul de la birou, să le ofere angajaților zile în care pot lucra de acasă sau să le ofere această opțiune, de a lucra de la distanță, permanent (cum s-a întâmplat la Twitter anul trecut ).

De asemenea, un alt trend din ce în ce mai popular este acela ca multe persoane să renunțe la job-urile cu program fix pentru a se face freelanceri. Ca să fim sinceri, după anul în care s-a stat și s-a lucrat eficient de acasă, era de așteptat ca foarte mulți oameni să nu mai vadă necesitatea de a sta la program, de a petrece opt ore pe zi într-un birou, cinci zile pe săptămână.


Dacă mai luăm în considerare și faptul că multe țări au început să se gândească serios la săptămâna de muncă de patru zile , atunci e clar că munca remote e viitorul și că din ce în ce mai mulți "șoarecii de birou" se vor transforma în "nomazi digitali".

În București sunt deja multe localuri care, voit sau nu, au fost colonizate de freelanceri și de oameni care s-au săturat să lucreze din bucătărie sau din clădirile de birouri. Așadar, iată unde te poți bucura de o zi de muncă de la distanță, în timp ce te simți ca în vacanță.


M60. FOTO via Facebook

M60 (Mendeleev 2) și-a construit în timp reputația de spațiu prietenos cu freelancerii, deși a început ca o cafenea de specialitate. Acum, în orice zi din săptămână mai mult de jumătate dintre clienții de aici lucrează remote.

Îi recunoști imediat, pentru că în afară de ceașca de cafea, mai au în față și un laptop cu care contribuie la zgomotul de fundal, "cântând" neîntrerupt la tastatură. De cum îi treci pragul ai imediat impresia că ai intrat într-o sufragerie scandinavă în care se lucrează și socializează de zor.

Pe de altă parte, Seneca Anticafe (Ion Mincu 1) este un spațiu gândit special pentru lucru, lectură și relaxare. Aici nu plătești consumația, ci timpul petrecut: 12 lei / oră. În acești bani sunt incluse și ceaiuri delicioase, fructe, limonadă și snacksuri (dulci / sărate) - toate la dispoziție în bucătăria cu autoservire.


Mai ai la dispoziție mii de cărți în română și limbi străine, reviste de specialitate, mese de lucru, proiector, scanner, imprimantă și Wi-Fi bun.

"Când am redeschis librăria/spațiul de lucru Seneca Anticafe am râs că nu au revenit toți oamenii din prima, dar cei care au făcut asta au revenit zilnic, mai des decât noi angajații, și stau câte zece ore. Mai ales că plătești doar primele cinci și e deschis și în weekend.

Spațiul e mare, sigur și prietenos, și am avut noroc; fiind și librărie am putut să ne jucăm cu el să creăm distanța sigură, fără să pară auster. Acum ai locul tău ferit, dar ești în apropiere de alți cinci oameni care lucrează și asta îți insuflă productivitate. Toți ne spun că se organizează mai bine lucrând de aici, sunt mai eficienți, ceva ce pierduseră acasă.

Nouă ne-a fost dor de oameni pe care nici nu știm cum îi cheamă, că înainte musafirii își alegeau nume de scriitori pentru coworking. Epictet, ne-a fost dor de tine, bine ai revenit.", ne-a povestit Ștefania Oprina din echipa Seneca.


Seneca Anticafe. FOTO via Facebook

Terasa de la J’ai Bistrot (Calea Griviței 55) a fost echipată special pentru a-i atrage și pe cei care doresc să vină aici și să lucreze. Există prize în apropierea multor mese, internetul merge brici, iar pentru masa de prânz nu trebuie decât să te pui pe pauză și să comanzi meniul zilnic.

O zi de muncă de aici nu se simte ca o zi de muncă, ci ca una din Vamă, în care a mai trebuit să rezolvi una alta la birou, printre picături.


Forma (Ion Ghica 4) este una dintre cafenelele din Centrul Vechi care a strâns în jurul ei o frumoasă comunitate. Mai nou, în weekend strada de aici devine deschisă, ceea ce înseamnă că au loc tot felul de mici evenimente, cum ar fi concerte, desene pe asfalt sau cursuri de yoga in the street.

Dar în timpul săptămânii e locul perfect pentru a-ți lua laptopul și să lucrezi măcar jumătate de zi de aici, de sub superba pictură murală din interior.


Terasa de la J’ai Bistrot. FOTO via Facebook

O altă cafenea de specialitate care a lansat o invitație deschisă celor care vor să lucreze remote, este AM. Specialty Coffee (Constantin Boșianu 21) . În interior chiar există niște spații speciale pentru cei care au nevoie de concentrare în fața laptopului, un fel de cubicles, dar care n-au nicio treabă cu cele din open space-urile corporatiste.

"Această nouă locație este între Casa Poporului și parcul Carol. Oferă atât tot ce-ti dorești de la un coffee shop: cafea bună, craft drinks și gustări, plus un spațiu de lucru care nu te costa nimic. Se poate lucra atât din interiorul spațiului, cât și de pe generoasa terasă de vară.

Poți veni oricând și vei fi încântat de atmosfera spațiului alături de diferite evenimente, concerte, proiecții de film, expoziții și workshops. Pe lângă toate acestea, în aceeași curte este și un spațiu de co-living, care are o comunitate înfloritoare.", povestește Hugo Pillegand, co-founder.


Încă de la deschidere, Beans&Dots (Ion Brezoianu 23-25) a devenit un loc frecventat de mulți freelanceri, pentru că are un spațiu generos, multe prize, internet bun, cafea și mai bună și e în apropierea multor alte locuri în care poți da o fugă pentru ceva de mâncare atunci când ți se face foame.

Fluxul mare de oameni care veneau aici să lucreze i-a făcut pe proprietari să pună anunțuri în care e specificat că în weekend-uri clienții sunt rugați să nu stea pe laptopuri (totuși o poți face și în weekend de pe terasa Apollo111).


Contego The Coffee Factory. FOTO via Facebook

Tot în apropiere de Cișmigiu se află și Contego The Coffee Factory (Regina Elisabeta 54) , o altă cafenea din care bucureștenii iubesc să lucreze. Găsești aici și liceeni veniți să învețe pentru teze, dar și studenți care studiază cursurile pentru examene, deoarece Colegiul Național Gheorghe Lazăr și Facultatea de Sociologie sunt la o aruncătură de băț.

Este un spațiu aerisit, cu atmosferă chill și care miroase a cafea bună. Mai au și o terasă în curtea interioară, care e perfectă pentru a lucra remote câteva ore.

Lângă Sala Palatului găsești un alt loc cool și prietenos cu munca de la distanță: Artichoke Social House (Calea Victoriei 45) . Ai aici tot ce-ți trebuie pentru a-ți stimula productivitatea și creativitatea: cafea bună, bere artizanală, prize, Wi-Fi, priveliște frumoasă și o atmosferă boemă și creativă.

Terasa de aici e protejată de intemperii, pentru că se află sub porticurile blocului Kretzulescu, așa că poți să vii cu laptopul și să lucrezi de aici, dar și din cele două camere din interior.


7240 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza