Un șofer aflat la volanului unui autoturism Dacia Logan a fost blocat în trafic de șoferul unui BMW, care a coborât și l-a atacat cu o crosă de golf. În incident a fost implicată și o tânără, tot din BMW, care a lovit cu picioarele una din portiere. Incidentul șocant s-a petrecut în Capitală, iar imaginile video au fost postate de sindicatului poliţiştilor Europol.

Conform imaginilor postate pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol, maşina în care se aflau agresorii - o femeie şi un bărbat - a blocat autoturismul victimei în mijlocul străzii, în fața unei benzinării.

În imagini se poate vedea cum bărbatul lovește cu o crosă geamul portierei șoferului, până când acesta se sparge, apoi continuă să îl lovească cu crosa pe șofer. În tot acest timp, femeia lovește și ea cu picoarele în oglinda și portiera stânga-față.

Europol precizează că a primit imaginile video de la un șofer, care a vrut să sprijine poliția să îi identifice pe autori.

"Iar în cazul de față, pentru că șoferul agresat nu a postat pe YouTube filmul agresiunii și nici nu este vreun <<activist>>, cu toate că a suferit mai multe vătămări decât în cazul celui de la Buzău, agresorul din imagini va fi cercetat în stare de libertate", a comentat ironic sindicatul Europol.

Ce a transmis luni Poliția Capitalei: