Retrogradată în Liga 2, Poli Iași are un nou antrenor - Costel Enache va pregăti echipa din Copou - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1823vineri 23 iul 2021

Retrogradată în Liga 2, Poli Iași are un nou antrenor - Costel Enache va pregăti echipa din Copou

de Silviu Dumitru Duminică, 20 iunie 2021, 23:09
- a A+
Imagine
Costel Enache a fost numit, duminică, în funcţia de antrenor principal al echipei CSM Poli Iaşi, grupare recent retrogradată în Liga a II-a.


"CSM Politehnica Iaşi are un nou antrenor. Costel Enache a acceptat propunerea conducerii clubului din Copou şi va fi tehnicianul echipei în sezonul viitor. În vârstă de 48 de ani, antrenorul Politehnicii a mai lucrat în Copou în urmă cu 8 ani. De atunci a condus formaţii din primele două ligi, dar şi reprezentativa sub 19 ani a României", anunţă clubul moldovean pe site-ul său oficial.

Enache preia postul lăsat liber de italianul Nicolo Napoli după retrogradarea din Liga I de la finalul sezonului 2020-2021. În vârstă de 48 de ani, Costel Enache a condus în cariera sa formaţiile Ceahlăul Piatra Neamţ, CSM Poli Iaşi, Dunărea Galaţi, România U18, România U19, FC Botoşani, Astra Giurgiu, FC Hermannstadt, Petrolul Ploieşti şi ultima oară Universitatea Cluj.

Clubul CSM Poli Iaşi are de câteva zile şi o nouă conducere administrativă, în funcţia de preşedinte al Consiliului Director fiind numit Vasile Simionaş, în timp ce Florin Briaur va fi manager general, informează Agerpres .


1573 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza