Vaccinurile împotriva coronavirusului transferate palestinienilor sunt „absolut valabile”, a dat asigurări sâmbătă Ministerul israelian al Sănătăţii, după ce Autoritatea Palestiniană a anulat acordul privind aceste doze, expirate potrivit acesteia, scriu AFP și Agerpres.

Vaccinarea cu Pfizer in CisiordaniaFoto: ABBAS MOMANI / AFP / Profimedia

Într-un comunicat, ministerul israelian a făcut cunoscut că autorităţile sanitare palestiniene „au primit vaccinuri Pfizer care erau valabile, cu date de expirare cunoscute, acceptate şi care corespundeau acordului dintre cele două părţi”.

Guvernul israelian anunţase vineri un acord potrivit căruia va transfera Autorităţii Palestiniene aproximativ un milion de doze de vaccin anti-Covid-19 Pfizer-BioNTech al căror termen de valabilitate se apropie de expirare.

În baza acestui acord, statul evreu trebuia să primească în schimb „aceleaşi cantităţi de doze” ce urmau a fi trimise palestinienilor în toamnă de către compania americană.

La scurt timp după aceea, purtătorul de cuvânt al guvernului palestinian, Ibrahim Melhem, a indicat că primul lot de aproximativ 90.000 de vaccinuri primite „nu respectă caracteristicile prevăzute de acord”.

Prin urmare, „premierul Mohammad Shtayyeh a ordonat ministrului sănătăţii să anuleze acordul”, a adăugat el, fără să precizeze data expirării vaccinurilor.

Guvernul palestinian aşteaptă acum ca laboratorul Pfizer să îi livreze direct vaccinurile planificate pentru septembrie sau octombrie.

Datorită unei uriaşe campanii de vaccinare, lansată la sfârşitul lunii decembrie, după un acord cu gigantul farmaceutic Pfizer, Israelul a vaccinat aproximativ 55% din populaţie, mai mult de 5,1 milioane de persoane, cu două doze de vaccin.

De partea palestiniană, doar aproximativ 270.000 de persoane au primit cele două doze, potrivit Ministerului palestinian al Sănătăţii. Peste 2,8 milioane de palestinieni trăiesc în Cisiordania ocupată şi două milioane în Fâşia Gaza.