Preşedintele Vladimir Putin a încercat sâmbătă să ofere partidului la putere în Rusia un impuls preelectoral cu promisiunea de a cheltui mai mult pentru infrastructură, educaţie şi sănătate, relatează Agerpres.

Vladimir PutinFoto: Alexei Druzhinin / TASS / Profimedia

Vladimir Putin, în vârstă de 68 de ani, şi-a anunţat aliaţii cheie - ministrul apărării şi cel de externe - că vor fi în fruntea campaniei partidului aflat la guvernare Rusia Unită pentru alegerile parlamentare din septembrie.

Aleksei Navalnîi, cel mai proeminent critic intern al lui Putin, şi aliaţii săi au interdicţie să se prezinte la alegeri după ce au fost declaraţi „extremişti”.

Vorbind la congresul partidului său, Putin a lăudat Rusia Unită pentru „capacitatea de reînnoire şi dezvoltare constantă”.

Odată cu scăderea salariilor reale şi creşterea inflaţiei, ratingurile sale sunt la un nivel redus de mai mulţi ani, potrivit unui sondaj realizat de Centrul Levada, un institut de opinie independent. Acesta arată că doar 27% dintre ruşi susţineau partidul în martie, în scădere de la 31% în august anul trecut.

Putin i-a propus pe ministrul apărării, Serghei Şoigu, şi pe şeful diplomaţiei Serghei Lavrov să conducă lista candidaţilor partidului la alegeri.

„Sunt sigur că Rusia Unită stabileşte cel mai înalt nivel în sine, pentru a-şi confirma poziţia de lider şi a obţine o victorie la alegeri”, a spus el.

Dmitri Medvedev, exclus din vârful listei de candidaţi

Putin nu l-a numit pe Dmitri Medvedev, liderul partidului şi fost preşedinte şi prim-ministru, printre candidaţii de top. Sondajele de opinie au arătat că Medvedev are un rating de popularitate scăzut.

Andrei Kolesnikov, expert la Centrul Carnegie din Moscova, a declarat că Lavrov şi Şoigu sunt cei mai populari miniştri.

„Este suficient să-i arăţi pe cei doi tipi populaţiei şi este evident că acesta este partidul lui Putin”, a spus el.

Putin a propus extinderea unui program de împrumuturi pentru infrastructură până în 2026 şi un program de 100 miliarde de ruble (1,4 miliarde de dolari) de recuperare după pandemie.

„Bunăstarea oamenilor are cea mai mare valoare”, a spus el.

El a promis de asemenea mai multe fonduri pentru construcţia drumurilor şi a reiterat sprijinul său pentru interzicerea exporturilor anumitor tipuri de cherestea din 1 ianuarie 2022.

Putin a ajutat la înfiinţarea partidului Rusia Unită în urmă cu 20 de ani, dar nu a fost niciodată membru.