Cetăţenii ungari care nu se prezintă la rapelul anti-Covid vor avea certificatele de imunizare revocate, a declarat premierul Ungariei, Viktor Orban, în timpul unei conferinţe de presă susţinute joi, scriu MTI și Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Celor circa 137.000 de persoane care nu s-au mai întors pentru a primi şi a doua doză de vaccin li se vor şterge din registrul oficial certificatele de imunizare, pierzând astfel privilegiile pe care le presupune deţinerea unui astfel de certificat, a subliniat premierul ungar.

Pe de altă parte, Orban a susţinut că Ungaria este cu „o lună, o lună şi jumătate înaintea” altor ţări din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte redeschiderea economiei.

Ungaria - singura ţară membră a UE care foloseşte vaccinul chinezesc Sinopharm, dar şi vaccinul rusesc Sputnik V, deşi niciunul dintre acestea nu a fost aprobat de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) - avea vaccinate la începutul lui iunie 5,1 milioane de persoane, dintr-o populaţie de circa 10 milioane de locuitori, iar aproximativ 3,6 milioane au primit şi a doua doză de vaccin anti-Covid-19.