​​Surse B365 afirmă că Senatul va aproba, în curând, întreaga afacere, după ce într-o primă fază, Președintele Iohhanis a cerut reexaminarea propunerii legislative. Săptămâna trecută (miercuri, 26 mai), la prima oră, a fost dezbătută în cadrul Senatului, propunerea pentru modificarea şi completarea Legii Camerelor de Comerţ din România nr.335/2007, prin care se prevede transmiterea cu titlu gratuit a dreptului de proprietate a terenului de la Romexpo către CCIR - aflată acum în proces de reexaminare, conform cererii formulate de Președintele României. Dezbaterea a avut loc în prima dintre cele două comisii, cea juridică, în spatele ușilor închise.

Pavilionul central al complexului ROMEXPOFoto: Wikipedia

La dezbaterea de săptămâna trecută nu au fost invitate sau prezente părțile interesate, iar raportul preliminar cu amendamente, emis miercuri, 26 mai, de Comisia juridică, nu a fost făcut public. Surse B365 spun ca totul urmeaza sa fie aprobat cu viteza luminii la Senat, printr-o ințelegere PNL cu PSD, fără consultarea Consiliului Concurenței, fără dezbatere, fără transparență.

Miza este enormă: un teren de 46 de hectare

Romexpo este cel mai mare Centru Expozițional din București și din România, spațiile sale uriașe fiind potrivite pentru orice eveniment: târguri de carte, expoziții, concerte, spectacole, congrese, evenimente, cursuri, revelioanele lui Vanghelie, întâlniri de afaceri, competiții sportive, întâlniri de afaceri sau petreceri private. Suprafața totală este de 300.000 de mp, dintre care 57.000 de mp reprezintă spațiul efectiv de expunere. Are 10 pavilioane, cinci săli de conferință, un spațiu de lucru-City Hub- și parcare de peste 2000 de locuri. Fiind liderul industriei românești de târguri și expoziții, ROMEXPO este recunoscut și pe plan internațional ca membru al Asociației Globale a Industriei de Expoziții și al Alianței Târgurilor din Europa Centrală.

Proiectul de lege a mai trecut o dată, tot tacit, prin Senat

În vara anului 2020, proiectul de lege a trecut tacit prin Senat și a intrat în dezbaterea Camerei Deputaților. Politicienii își doreau ca Centrul Expozițional Romexpo să treacă din proprietatea statului român, în proprietatea Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR). GRATIS. Atunci, Guvernul s-a ferit să își exprime poziția și a lăsat proiectul la voia Parlamentului.

Citește mai mult pe b365.ro

Articol susținut de b365.ro