Soarta titlului din Liga 1: Ciprian Deac și meciul care ar putea fi decisiv - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1259joi 24 iun 2021

Soarta titlului din Liga 1: Ciprian Deac și meciul care ar putea fi decisiv

de L.V.A. Duminică, 16 mai 2021, 9:15
- a A+
Imagine
Mijlocașul echipei CFR Cluj, Ciprian Deac, a declarat după meciul câștigat în fața Universității Craiova că și-ar dori ca FCSB, ocupanta locului doi, să "se încurce", pentru ca titlul să poată ajunge mai repede la clujeni.


"Am venit să câştigăm, asta s-a văzut din primul minut. Am reuşit să marcăm repede, dar am şi primit repede. Cred că am făcut un joc bun azi toţi jucătorii, inclusiv portarul a alergat. Ne-am dăruit, asta e faţa CFR-ului", a declarat Deac la Digisport.

"Am venit după un meci, un dezastru total cu Sepsi. E bine că am avut reacţie şi că am câştigat. Eu de-abia am aşteptat să treacă zilele şi să vină următorul meci. După o înfrângere parcă timpul stă în loc", a mărturisit mijlocașul.

"Nu cred că poate fi pusă la îndoială victoria noastră astăzi. Mi-ar plăcea să se încurce şi FCSB şi să se decidă titlul la meciul de marţi (n.r. CFR joacă contra lui FC Botoșani)", a adăugat Deac.

Pe de altă parte, Adrian Păun, susține că "este victoria întregii echipe, cu toţi a muncit, am fost determinaţi. Suntem bucuroşi, dar nu facem petrecere , mai avem două jocuri foarte importante, vom vedea ce va fi".

CFR Cluj a învins , sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 3-1, echipa CSU Craiova
, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului Ligii I.

Au marcat Baiaram (’11) pentru gazde şi Păun (‘5, ’74) şi Deac (’68) pentru oaspeţi.

CFR este la patru puncte de ocupanta locului doi, FCSB, care are meci duminică contra lui Sepsi.

Dacă FCSB pierde cu Sepsi și CFR câștigă întâlnirea din etapa viitoare cu Botoșani, ardelenii devin campioni .


2953 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza