Serena Williams a părăsit rapid turneul WTA 1000 de la Roma, fosta lideră a ierarhiei mondiale fiind învinsă în turul al doilea de Nadia Podoroska (44 WTA). Americanca a avut o evoluție inconstantă, presărată cu multe erori, văzându-se din plin absența de aproape trei luni din circuitul mondial.

Serena WilliamsFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Serena a avut doar anumite sclipiri în meciul de miercuri, performanțele fizice fiind departe de așteptările fanilor. Este adevărat că americanca a reușit 35 de lovituri câștigătoare, dar și 33 de erori neforțate.

Williams a arătat în anumite momente "răutatea" cu care ne-a obișnuit de-a lungul carierei, dar a fost prea puțin pentru a reveni în circuit cu o victorie.

Lipsa meciurilor oficiale s-a simțit la tot pasul, iar încrederea Serenei s-a diluat odată cu trecerea game-urilor.

Cap de serie numărul 8 la Foro Italico, Serena a cedat în două seturi, scor 7-6(6), 7-5. Meciul a durat o oră și 58 de minute.

A fost partida cu numărul 1000 a carierei pentru marea campioană americană, dar motive de sărbătoare nu prea sunt pentru Serena.

Ultimul punct al partidei:

De știut:

  • Ziua de miercuri de la Roma a adus trei eliminări surprinzătoare: Naomi Osaka, Petra Kvitova și Serena Williams. Toate erau pe partea de tablou a Simonei Halep.

Ultimele campioane de la Roma:

2020 - Simona Halep

2019 - Karolina Pliskova

2018 - Elina Svitolina (finală cu Simona Halep)

2017 - Elina Svitolina (finală cu Simona Halep)

2016 - Serena Williams

2015 - Maria Sharapova etc.

Competiția italiană fondată în 1930 a fost câștigată în trei rânduri de un sportiv din România: Simona Halep (ediția din 2020) și Ilie Năstase (edițiile din 1970 și 1973).

Au mai disputat finale: Ilie Năstase (1974, învins de Bjorn Borg), Virginia Ruzici (1978, 1980, 1981) și Simona Halep (2017, 2018, învinsă în ambele cazuri de Elina Svitolina).

Internazionali BNL d'Italia are loc în perioada 10 mai - 16 mai. Face parte din categoria "WTA 1000" și se dispută pe zgură. Ultima campioană este Simona Halep, ea trecând în finală de Karolina Pliskova (abandon la scorul de 6-0, 2-1). Jucătoarea noastră a mai ajuns de două ori până în finală: 2017 și 2018.