Newsweek: DLAF a sesizat DNA pentru "presupuse fapte de natură penală" săvârșite de Dan Barna în proiectele cu bani europeni în care a fost expert / Reacția vicepremierului - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,2570miercuri 20 oct 2021

Newsweek: DLAF a sesizat DNA pentru "presupuse fapte de natură penală" săvârșite de Dan Barna în proiectele cu bani europeni în care a fost expert / Reacția vicepremierului

de Redactia Marţi, 11 mai 2021, 16:31
- a A+
Imagine
Vicepremierul Dan Barna este una din cele patru persoane pe care Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) le-a reclamat la DNA pentru “posibila săvârșire a unor fapte de natură penală", a scris Newsweek România . DLAF a cercetat patru proiecte europene în care a fost implicat Dan Barna înainte de 2016. Barna a reacționat spunând că până acum nu a primit nicio informaţie oficială de la DLAF privind implicarea sa în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA și că va demisiona dacă va începe urmărirea penală împotriva sa, dar că "nu vorbim despre un viitor care nu o să existe".
  • "1. Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a finalizat acțiunile de control privind modul în care au fost implementate proiectele finanțate din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 - "Promovarea incluziunii sociale", Domeniul major de intervenție 6.1 - "Dezvoltarea economiei sociale": "Punți comunitare" (POSDRU/168/6.1/S/146256, cod SMIS 56760), "SES-am Deschide-te!" (POSDRU168/6.1/S/144808, cod SMIS 56699), "Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale" (POSDRU/84/6.1/S/53560, cod SMIS 21583), beneficiar unitatea administrativ-teritorială Județul Alba, prin Consiliul Județean Alba.
  • 2. În urma verificărilor efectuate în cazul proiectelor "Punți Comunitare" (cod SMIS 56760) și "SES-am deschide-te!" (cod SMIS 56699) au rezultat indicii privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală motiv pentru care, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a procedat, la data de 05.05.2021, la întocmirea actelor de sesizare. Întreaga documentație se află în procedură de transmitere către Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție.
  • Constatările vizează 4 persoane care, la data faptei, dețineau calitățile de expert cu atribuții de recrutare respectiv, manageri ai structurilor de economie socială (entități înființate în cadrul proiectelor).
  • 3. Cu privire la proiectul "Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale" (POSDRU/84/6.1/S/53560 - cod SMIS 21583), în urma verificărilor efectuate nu au rezultat indicii privind săvârșirea unor fapte de natură penală.
  • 4. Verificările cu privire la proiectul "Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural" (POSDRU/135/5.2/S/125782 - cod SMIS 51031), având ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, sunt în curs.
  • Conform prevederilor legale, Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF va putea oferi mai multe informații numai după finalizarea investigațiilor", este răspunsul pe care jurnaliștii de la Newsweek România spun că l-au primit de la DLAF.
Barna: Până acum nu am nicio informaţie oficială de la DLAF


Vicepremierul Dan Barna respinge acuzațiile de fraudă și spune că nu are nicio informație pe cale oficială în care să fie acuzat de fraude cu fonduri europene.

El a reacționat pe Facebook. Redăm integral mesajul vicepremierului:
  • "Până în acest moment nu am nicio informație oficială de la DLAF privind implicarea mea în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA. Am încredere că nu au ales să anunțe în presă înainte să mă informeze și pe mine.
  • Din articolul care a apărut azi în presă se desprind următoarele informații:
  • - Că DLAF a finalizat o verificare începută în timpul campaniei prezidențiale din 2019 și intenționează să transmită către DNA nota de constatare a verificării. Se întâmplă practic exact ceea ce am cerut încă din 2019, fiind singura forma prin care această poveste se poate închide.
  • - Nota de constatare face referire la patru persoane: expert cu atribuții în recrutare și manageri de structuri de economie socială. Eu nu am avut în proiectele menționate niciuna din aceste calități, poziția mea fiind de expert antreprenorial. Deci concluzia logică pornind de la răspunsul transmis de DLAF presei ar fi că nu este vorba despre persoana mea. Acest lucru mi-a fost de altfel comunicat și pe parcursul întâlnirii avute cu personalul DLAF acum câteva săptămâni când mi-au spus că nu au reținut nici o faptă ilegală în ceea ce mă privește. Am solicitat nota de constatare de la DLAF, dar până în acest moment nu am primit nici o informație oficială.
  • - Se induce ideea că numele meu a fost trimis la DNA. Nu este cazul. Dacă vă fi, voi spune eu, înainte să vehiculăm informații incomplete, pe surse și de natură să creeze confuzii inutile.
  • Am fost permanent la dispoziția DLAF și sunt în continuare la dispoziția lor pentru orice fel de informații vor avea nevoie. Înțeleg că instituțiile trebuie să își facă datoria și să verifice din punct de vedere administrativ proiectele din fonduri europene și e firesc să fie așa; ce nu este firesc e că o instituție să comunice în presă informații incomplete. Este în mandatul DLAF să documenteze și să fundamenteze suspiciuni de fraudă - confirmate sau nu apoi de organele competente - nu să alimenteze suspiciuni la adresa oricărei persoane, publice sau nu.
  • Am zis din primul moment că vreau că această cercetare să se termine cât mai repede. Îmi mențin solicitarea și aștept că DLAF să o finalizeze.
  • În sinteză:
  • Nu am nici o informație oficială despre existența vreunui dosar pe numele meu.
  • Nu am nicio informație despre existența vreunei fapte care să îmi fie imputată de DLAF sau de vreo altă instituție a statului, pentru că nu există niciuna".
Ce spune despre o eventuală demisie în cazul în care va fi începută urmărirea penală împotriva sa
El a făcut câteva precizări pe această temă și la Parlament, spunând că a făcut o solicitare către DLAF pentru a-i transmite nota de constatare, dar că până acum nu a primit niciun răspuns și că speră ca situația să se clarifice cât mai repede.
Întrebat de jurnaliști dacă va demisiona în cazul în care va fi începută urmărirea penală împotriva sa, vicepremierul a răspuns: "Dacă se va porni urmărirea penală împotriva mea, evident mă voi retrage, e un lucru firesc (...) Nu vreau să vorbim despre un viitor care nu o să existe, nefiind nicio faptă asupra căreia să am eu, personal, vreo îndoială (...) Principiile fără penali în functii publice continuu să le susțin și este o valoare și un crez cu care o să continui să fac politică în România".

În 11 martie, Dan Barna a fost audiat la Departamentul de Luptă Anti-Fraudă (DLAF) privind perioada sa de antreprenoriat în domeniul fondurilor europene. El a spus, la finalul audierilor, că este optimist că nu va aştepta încă doi ani pentru a închide această poveste pentru care a consumat "enorm de multă energie".

"Am clarificat de ce nu eram într-o situaţie de conflict de interese în ceea ce însemnau angajaţii, acea croitorie de la Sibiu unde a fost şi sora mea printre angajaţi. Acestea au fost cele două teme abordate. A fost un dialog simplu. Sunt foarte mulţumit că am avut ocazia să clarific şi sunt optimist că vom ajunge într-un termen, sper eu scurt, şi nu vom aştepta încă doi ani pentru a închide această poveste pentru care am consumat enorm de multă energie şi eu şi colegii mei din USR-PLUS", a afirmat atunci Dan Barna.

El spunea că nu va mai fi chemat și a doua oară la DLAF, pentru că inspectorii "s-au declarat mulţumiţi" de clarificările aduse.

"Antreprenorul de succes Dan Barna duce în spate o serie lungă de eșecuri care au costat aproape șase milioane de euro", a scris Rise Project în octombrie 2019 . "Șeful USR, partidul care a inițiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE", au scris jurnaliștii de la Rise. Articolul despre Dan Barna a fost publicat în ziua în care liderul USR a mers la Cotroceni la consultările cu președintele Klaus Iohannis pentru desemnarea unui nou premier.



8318 afisari



Posibil fumigena
t4v1 [utilizator], Marţi, 11 mai 2021, 16:43
+11/31
Stirea zilei e reportajul Recorder cu mai marii PNL-isti in prim cadru:

Adevărul din spatele „celei mai mari campanii de împădurire”.

Il gasiti pe YouTube.
Dar cum e cu principiul ?!
DanCris [utilizator], Marţi, 11 mai 2021, 20:03
+8/10
In proiecte europene in care a participat si sunt considerate de DLAF ca fiind fraude, Barna a fost "expert atreprenorial".
In articol se mai vorbeste de faptul ca sora sa a fost manager al unei structuri de economie socială.
Ne facem ca nu vedem evidentul ?
inca 18 comentarii comenteaza