Doi judecători din completul de la Curtea de Apel Bucureşti, care ar fi trebuit să dea vineri sentinţa definitivă în dosarul de corupţie al fostului primar general Sorin Oprescu, nu au ajuns la un acord, astfel încât va fi cooptat un al treilea judecător prin formarea unui complet de divergenţă, transmite Agepres.

Sorin OprescuFoto: HotNews / DP

Un complet format din judecătoarele Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu avea programat vineri pronunţarea sentinţei în dosarul, aflat în faza de apel, în care Sorin Oprescu a fost condamnat în primă instanţă la 5 ani şi 4 luni închisoare pentru fapte de corupţie.

Cele două judecătoare nu au ajuns însă la un acord, astfel încât, în temeiul art. 394, alin. 5 din Codul de procedură penală, se va constitui un complet de divergenţă, prin includerea unui al treilea magistrat.

În aceste condiţii, instanţa a stabilit un nou termen de judecată, pentru data de 27 mai, când se vor relua practic dezbaterile pe fond în prezenţa celui de-al treilea judecător inclus în complet.

Pe 13 mai 2019, Sorin Oprescu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Decizia a fost atacată atât de fostul primar, care a solicitat să fie achitat, dar şi de către procurorii DNA, care au cerut o pedeapsă mai mare.

Alte condamnări date de Tribunalul Bucureşti în dosar: Bogdan Popa (fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane) - 13 ani şi 4 luni închisoare; Mircea Octavian Constantinescu (fost director al Direcţiei economice din Primăria Generală) - 3 ani şi 4 luni; Florin Şupeală (fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti) - 4 ani; Claudiu Bengalici (administrator al unei societăţi comerciale) - 4 ani şi 4 luni; Cristian Stanca (fostul şofer al lui Oprescu) - 7 ani şi 8 luni; Ruxandra Avasiloae (fost director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti) - 2 ani şi 4 luni cu suspendare.

Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupţie.

Conform DNA, începând cu finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracţional organizat, constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipiului Bucureşti.