​Celebrul tehnician danez Morten Soubak, campion mondial cu naţionala feminină a Braziliei în 2013, va antrena din vară echipa feminină de handbal HC Dunărea Brăila, a anunţat clubul pe pagina sa de Facebook.

Morten Soubak, antrenor la HC Dunarea BrailaFoto: Facebook - HC Dunarea Braila - Oficial

Soubak (57 ani), care îl va înlocui pe croatul Neven Hrupac, care şi-a dat acordul să o antreneze pe Podravka Koprivnica, a semnat pe două sezoane cu gruparea de la Dunăre.

Morten Soubak, care a mai câştigat şi medalia de aur cu echipa Braziliei la Jocurile Panamericane din 2011, pregătea din 2017 echipa angoleză Primeiro de Agosto, cu care a câştigat, între altele, Liga Campionilor Africii, Cupa Cupelor Africii, Supercupa Africii, IHF Women's Super Globe, antrenând în paralel şi echipa naţională a Angolei.

Morten Soubak a câştigat Trofeul Carpaţi în 2019 cu echipa Angolei, competiţia având loc chiar la Brăila, informează News.ro.