Wall Street: Coinbase, platforma de tranzacționare criptomonede, debut spectaculos pe bursă - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0599miercuri 12 mai 2021

Wall Street: Coinbase, platforma de tranzacționare criptomonede, debut spectaculos pe bursă

de I.B. Miercuri, 14 aprilie 2021, 20:47
- a A+
Imagine
Acțiunile Coinbase și-au făcut miercuri o intrare fulgerătoare pe Bursa de la New York, confirmând așteptările mari în jurul acestei platforme de tranzacționare a criptomonedelor, care s-a bucurat de creșterea meteorică a bitcoinului de câteva luni, potrivit AFP.

Pentru prima sa listare, Coinbase, care tranzacționează sub simbolul COIN pe Nasdaq, s-a tranzacționat la 381 USD, cu 52% peste prețul de referință de 250 USD lansat marți seară. Câteva minute mai târziu, stocul a crescut la 424 dolari.

Fondată în anul 2012, la San Francisco, de Brian Armstrong și Fred Ehrsam, Coinbase a obținut până în prezent investiții de aproape 550 de milioane de dolari. Ultima dată compania a fost evaluată la 8 miliarde de dolari, în urma unei runde de investiții din anul 2018, în valoare totală de 300 de milioane de dolari, condusă de Tiger Global Management.

Cel mai mare exchange american, Coinbase schimbă criptomonede ca Bitcoin, Bitcoin Cash, Ethereum, Ethereum Classic, Litecoin în bani fiat.




3400 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza