4 miliarde de euro prefinanțare din cele aproximativ 30 de miliarde de euro alocate țării noastre prin Mecanismul European de Redresare și Reziliență vor putea fi livrate României începând din luna iunie dacă până atunci va fi adoptată decizia privind resursele proprii de toate țările membre, iar Planul Național de Redresare și Reziliență al României va fi aprobat oficial de Comisia Europeană, a anunțat pe Facebook europarlamentarul Siegfried Muresan.

MMRFoto: Hotnews

Ce spune Siegfried Muresan:

  • Comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn, ne-a confirmat astăzi, în ședința Comisiei pentru bugete a Parlamentului European, că, dacă toate țările membre ale Uniunii Europene ratifică până la finalul lunii mai decizia privind resursele proprii, începând cu 1 IUNIE, Comisia Europeană va putea să atragă fonduri de pe piețele internaționale și să acorde prefinanțări țărilor membre care au deja aprobate planurile naționale de redresare și reziliență.
  • Ce înseamnă pentru România
  • În urma negocierilor pe care le-am condus în Parlamentul European din poziția de coraportor pe Mecanismul de Redresare și Reziliență, am reușit să obțin creșterea prefinanțării pe care țările membre o vor primi prin acest mecanism, de la 10%, la 13%. Astfel, am crescut de la 3 miliarde de euro, la aproape 4 miliarde de euro prefinanțarea de care va beneficia România din cele aproximativ 30 de miliarde de euro alocate țării noastre prin Mecanismul European de Redresare și Reziliență.
  • Prin declarația de astăzi, comisarul Hahn a confirmat că cele 4 miliarde vor putea fi livrate României începând din luna iunie dacă până atunci va fi adoptată decizia privind resursele proprii de toate țările membre, iar Planul Național de Redresare și Reziliență al României va fi aprobat oficial de Comisia Europeană.

Parlamentul European a aprobat în martie Mecanismul de redresare și reziliență (MRR), pentru a ajuta țările Uniunii Europene, inclusiv România, să combată efectele pandemiei de COVID-19. MRR este cel mai important element constitutiv al pachetului de stimulente aferent Instrumentului european de redresare „Next Generation EU”, care are o valoare totală de 750 de miliarde EUR.