Dan Barna a anunțat că Alianța USR-PLUS nu îl mai susține pe premierul Florin Cîțu. El a cerut o întâlnire de urgență a liderilor Coaliției pentru a decide retragerea sprijinului politic al acestuia după „decizia unilaterală și imatură politic” de a-l demite pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Dan Barna si Florin CituFoto: Guvernul Romaniei

Dan Barna a calificat în aceiași termeni și decizia de a fi desemnat interimar la Sănătate, precizând că a „discutat cu președintele României și vom găsi o soluție”.

HotNews.ro a transmis LIVE declarațiile.

„România este într-un război cu pandemia COVID. În astfel de momente se testează maturitatea liderilor care o conduc. Demiterea, în această dimineaţă, de către premierul Cîţu a ministrului Vlad Voiculescu e o decizie unilaterală şi imatură politic, care ridică mari semne de intrebare asupra capacităţii premierului Florin Cîțu de a conduce o coaliţie funcțională într-o perioadă complexă. Ne-am asumat să luăm deciziile împreună prin consultare şi dialog, asta s-a întâmplat până azi. În această dimineaţă am fost chemat de premier la o discuţie în care mi-a comunicat o decizie deja luată și transmisă președintelui. Nu a existat o consultare prealabilă, nici ieri, cu atât mai mult cu cât agreasem că ieşim din acest joc de balet politic în care fiecare încearcă să-și mărească impresia politică. E o decizie prin care premierul Florin Cîţu nu mai are susţinerea USR-PLUS”, a spus Dan Barna, precizând că unilateral Cîțu l-a propus interimar la Sănătate, fără a-l consulta.

El a adăugat că o Coaliție nu poate exista dacă nu există respect.

„Cerem o întâlnire de urgență astăzi sau cel târziu mâine Coaliției pentru a avea un dialog responsabil pentru a discuta retragerea sprijinului politic al premierului Cîțu și cum va continua USR-PLUS să păstreze responsabilitatea alături de PNL și UDMR pentru ce înseamnă România după criză”, a spus Barna.

Liderul Alianței a afirmat că demiterea lui Vlad Voiculescu s-a făcut fără o evaluare și că i se reproșează lucruri „pe care nu le-a avut niciun moment în control”. El a dat exemplul campaniei de vaccinare, care e coordonată de premier.

Întrebat dacă Alianța USR-PLUS ia în calcul iesirea de la guvernare dacă PNL nu renunță la Cîțu, Barna a răspuns: „Am încrederea în înțelepciunea Coaliției de a găsi soluții pentru ca România să meargă mai departe”.

El a adăugat că a avut o discuție cu președintele Klaus Iohannis, neexcluzând o mediere a acestuia.