Clotilde Armand: Au fost date jos primele construcții ilegale de la stația de metrou Basarab - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0599miercuri 12 mai 2021

Clotilde Armand: Au fost date jos primele construcții ilegale de la stația de metrou Basarab

de G.S. Marţi, 13 aprilie 2021, 9:24
- a A+
Imagine
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat marți dimineață că a început dezafectarea chioșcurilor din stația de metrou Basarab, comercianții urmând să fie ajutați de autoritățile locale pentru a-și muta activitatea în alte zone.


"Au fost date jos primele construcții ilegale de la stația de metrou Basarab. Vom continua să punem legea în aplicare și la celelalte stații de metrou de pe raza Sectorului 1", a scris Armand pe pagina sa de Facebook .

"Comercianții care au avut aceste spații vor fi ajutați de primărie să-și desfășoare activitatea în altă zonă", a precizat edilul Sectorului 1.

Metrorex a anunţat la sfârșitul lunii trecute că a notificat firma care administrează spaţiile comerciale de la metrou ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 2 aprilie, deoarece "pun în pericol siguranţa transportului subteran, cu afectarea directă a exigenţelor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgenţă".

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a afirmat recent, referitor la contractul pentru valorificarea spaţiilor comerciale de la metrou, că acesta este o gaură neagră în veniturile Metrorex.

Deşi este expirat din 2018, firma sindicatului ocupă, în continuare, abuziv aceste spaţii şi le subînchiriază către terţi, deşi statutul Metrorex interzice subînchirierea lor, relata ministrul Transporturilor, care amintea că acest contract face obiectul unui proces, iar managementul are misiune să urgenteze procedurile cu toate mijloacele legale pentru ca firma sindicatului să dispară din spaţiile comerciale.

Citește și:


1704 afisari



Niciun comentariu
comenteaza