O echipă internaţională, incluzând şi doi cercetători români de la Institutul de Speologie "Emil Racoviţă", a secvenţiat genomurile celor mai vechi oameni moderni din Europa, care au trăit cu circa 45.000 de ani în urmă în peştera Bacho Kiro din Bulgaria. Comparând aceste genomuri cu cele ale oamenilor care au trăit ulterior în Europa şi Asia, cercetătorii au demonstrat, întro lucrare publicată în revista Nature, că oamenii din Bacho Kiro şiau transmis genele oamenilor moderni.
Cercetătorii au identificat, de asemenea, secvenţe importante de ADN neandertalian în genomul oamenilor din pestera Bacho Kiro, demonstrând ca aceştia au avut strămoşi neandertalieni cu 5-7 generaţii înainte. Descoperirile sugerează că încrucişarea dintre omul modern şi cel de Neanderthal nu era nicidecum o excepţie pentru primii oameni moderni ajunşi în Europa din Africa. Până în prezent, singurul om modern timpuriu despre care se demonstrase că a avut strămoşi neandertalieni era cel din Peştera cu Oase din România.
Anul trecut, o echipă de cercetători de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluţionară din Leipzig, condusă de Svante Pääbo şi Mateja Hajdinjak împreună cu cercetătorii de la Institutul Naţional de Arheologie al Academiei Bulgare de Ştiinţe au făcut publică descoperirea în peştera Bacho Kiro a unor resturi ale omului modern asociate cu unelte de piatră din Paleoliticul superior. Cele mai vechi oase fosile datate prin metoda Carbon14 aveau vârste de 43.000-46.000 ani, devenind astfel cele mai vechi resturi de om modern cunoscute la latitudini medii în Eurasia.
„Omul modern de la Peștera cu Oase din România pierde locul de cel mai vechi Homo sapiens din Europa, dar rămâne reprezentantul cel mai interesant al oamenilor moderni fosili datorită celui mai mare procent de om de Neanderthal din genom (6-9%) și a faptului că este reprezentantul unei populații care a dispărut din Europa, moștenirea lui genetică nefiind regăsită (încă) în populațiile ulterioare din Europa și Asia. Este foarte posibil ca omul de la Pestera cu Oase să reprezinte o ramură dispărută în evoluția omului modern din Europa, dar care să apară și în alți oameni moderni fosili din Eurasia, care sperăm să fie descoperiți și studiați în viitor”, declară Oana Teodora Moldovan, care a fost implicată în identificarea și studierea sitului.
„Aceste rezultate confirmă o dată în plus descoperirile anterioare de la Peştera cu Oase, însă comparaţia dintre aceste resturi umane şi cele de la peștera Bacho Kiro a fost posibilă doar datorită perfecţionării tehnicilor de cercetare genetică şi a celor de datare absolută”, spune Silviu Constantin, care a datat resturile fosile din România, prin metoda uraniu-thoriu, o metodă care poate stabili cu precizie varste mult mai vechi decat cel posibile prin metoda clasică cu Carbon14.
Ștefan Milotă, unul dintre descoperitorii mandibulei umane din Peştera cu Oase (stânga), împreună cu Helene Rougier (Belgia) şi Oana Teodora Moldovan (dreapta) în timpul unei campanii de săpătură.
Ştefan Milotă şi faţa craniului Oase 2 în ziua descoperirii.
Stratul de resturi fosile la începutul săpăturilor.
Silviu Constantin (dreapta) discutând cu João Zilhao (Portugalia) în timpul campaniei de săpături de la Peştera cu Oase.
Articol original apărut în Nature.
2
2
