​​Procentul consultațiilor video la medic va crește la 5% din totalul vizitelor înregistrate la nivel mondial în 2021, față de aproximativ 1% în 2019, potrivit celei mai recente ediții a raportului Deloitte Technology, Media and Telecommunications (TMT) Predictions, procent ce echivalează cu peste 400 de milioane de consultații video cu o valoare totală de aproximativ 25 de miliarde de dolari doar în cele 36 de țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), potrivit calculelor Deloitte. În plus, raportul estimează că piața axată exclusiv pe soluțiile pentru efectuarea vizitelor medicale virtuale va ajunge la 8 miliarde de dolari în 2021 și că vânzările de soluții tehnologice de asistență medicală, precum soluțiile terapeutice și de monitorizare, care includ produse de consum aprobate de medici, cum ar fi ceasurile inteligente, vor atinge peste 33 de miliarde de dolari în 2021, cu 20% mai mult față de 2019.

Andrei IonescuFoto: Deloitte Romania

„În urmă cu un an, lumea se confrunta cu una dintre cele mai mari provocări ale istoriei moderne, care inițial a încetinit producția la nivel mondial și a afectat piața globală. Ceea ce atunci a părut o încetare a activității, în realitate, a pregătit calea pentru accelerarea, în doar câteva luni, a proceselor care ar fi fost implementate în mod normal pe parcursul mai multor ani. În România, tendințe precum telemedicina, un domeniu care are un nou cadru legislativ începând de la sfârșitul anului 2020 ce favorizează investițiile, s- ar putea bucura de un succes și mai mare decât cel de dinaintea pandemiei", a spus Andrei Ionescu, Partener Coordonator Consultanță și Managementul Riscului, Deloitte România.

În contextul pandemiei de COVID-19, piața dedicată căștilor pentru realitate digitală (digital reality headsets) este în creștere, tehnologiile de acest gen câștigând popularitate în mediul de business și în domeniul educației. Raportul estimează că vânzările de căști portabile pentru realitate virtuală, augmentată și mixtă - cunoscute în general sub numele de XR sau realitate digitală - vor crește cu 100% în 2021 comparativ cu 2019. Având în vedere că pandemia amplifică contextul în care aceste dispozitive își pot demonstra valoarea, căștile pentru realitate digitală vor continua să câștige teren și după terminarea pandemiei datorită unei varietăți de alte beneficii, cum ar fi costuri mai mici, o mai mare siguranță și transferarea noilor informații de la memoria pe termen scurt la cea pe termen lung.

De asemenea, previziunile Deloitte în tehnologie, media și telecomunicații subliniază faptul că volumul vânzărilor de televizoare în format 8k vor atinge 3,3 miliarde de dolari în 2021, iar până la sfârșitul anului vor fi disponibile mai multe surse de conținut pentru aceste dispozitive, printre care console de jocuri, aplicații mobile de fotografie sau de streaming, cum ar fi Netflix, care produce deja emisiuni în format 8K.

În ceea ce privește serviciile de tip cloud, raportul Deloitte subliniază faptul că, prin prisma anumitor indicatori, piața a crescut mai rapid în 2020 comparativ cu 2019 și estimează o creștere anuală a veniturilor de peste 30% începând din 2021 și până în 2025, similară cu creșterea din 2019, companiile migrând către servicii de tip cloud pentru a economisi bani, a deveni mai agile și a stimula inovarea. De asemenea, serviciile hibride de tip cloud, care constau într-o combinație între soluții de tip cloud private și publice sau între soluții cloud publice și resurse la sediul companiei, reprezintă noua normalitate, mai mult de 90% din companiile la nivel global bazându-se pe această formulă hibridă până în 2022. În plus, 97% dintre managerii IT intenționează să distribuie fluxurile de lucru către două sau mai multe servicii de tip cloud în vederea maximizării rezistenței, respectării cerințelor de reglementare și de conformitate și valorificării optime a serviciilor de la fiecare furnizor. Raportul mai estimează că piața soluțiilor de tip everything as a service (XaaS), susținută de serviciile de tip cloud, va fi în creștere, conform previziunilor chiar de dinaintea declanșării pandemiei de COVID-19, care estimau un avans de 24% în următorii cinci ani, ceea ce ar duce la o piață de peste 340 de miliarde de dolari până în 2024.

Furnizorii de hyperscale cloud, care au prezență globală, expertiză vastă și o gamă largă de servicii necesare pentru a duce valoarea soluțiilor de tip cloud la următorul nivel, împreună cu companiile de telecomunicații și rețelele 5G în expansiune, determină o creștere a pieței globale dedicate serviciilor intelligent age, care se referă la combinația dintre conexiune wireless avansată, putere de procesare compactă și inteligență artificială localizată în apropierea dispozitivelor care utilizează și generează date. În 2021, această piață globală va ajunge la 12 miliarde de dolari, continuând să crească anual cu 35%, iar până în 2023, 70% dintre companii vor folosi soluții intelligent age pentru prelucrare datelor, potrivit raportului.

Raportul Deloitte TMT Predictions oferă o perspectivă asupra principalelor tendințe din domeniile tehnologie, media și telecomunicații. În acest an, raportul evidențiază aspecte care au fost modelate într-o anumită măsură de pandemia de COVID-19.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 330.000 de profesioniști ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a 2.000 de profesioniști.

Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.